Un reprezentant al Unităţii de Management a Proiectului RO-Cultura din cadrul Ministerului Culturii a vizitat, luni, 22 iunie, situl Sarmizegetusa Regia. Vizita în teren face parte din paşii procedurali derulaţi în etapa premergătoare semnării contractului de finanţare pentru poiectul ”CALL03-20 Capitala Daciei – muzeu viu al patrimoniului cultural European”, finanţat prin Programul RO-Cultura, din granturi norvegiene în valoare de aroape 2 milioane de euro. La această sumă de adaugă încă 1 milion de euro, contribuţia Consiliului Judeţean Hunedoara.
Expertul tehnic a stat de vorbă cu conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara, reprezentată la faţa locului de preşedintele Mircea Bobora şi vicepreşedintele Sorin Vasilescu, cu prof. univ. dr. Gelu Florea, reprezentantul Consiliului Ştiinţific de pe lângă Serviciul Public de Administrare a Monumentelor Istorice, şi cu responsabili din cadrul aparatului de specialitate al CJ Hunedoara. La discuţii a fost prezent şi Ştefan Bâlici, managerul Institutului Naţional al Patrimoniului. Reprezentantul Operatorului de Program a dorit să vadă exact care sunt lucrările de restaurare propuse prin proiect pentru cetatea Sarmizegetusa Regia, precum şi propunerile care vizează valorificarea şi promovarea monumentului istoric. Practic, în această etapă are loc confruntarea documentaţiei tehnico-economice cu situaţia din teren. Reamintim că în urmă cu circa 10 zile, un proiect depus de Consiliul Judeţean Hunedoara a primit o finanţare neramburasabilă prin Programul RO-Cultura, apelul ”Restaurarea şi revitalizarea monumentelor istorice”, program finanţat prin Granturi SEE (fonduri norvegiene) 2014 – 2021. Parteneri în cadrul proiectului sunt Fundaţia Mihai Eminescu Trust şi Mřre & Romsdal County Council din Norvegia.
Biroul de presă