Universitatea din Petrosani vrea sã acrediteze specializarea de Inginerie medicalã.  Universitatea din Petrosani detine  calificativul de institutie de învãtãmânt superior cu grad de încredere ridicat, calificativ obtinut în urma evaluãrii nationale ARACIS în anul 2015. Potrivit  legislatiei, o datã la 5 ani, institutiile de învãtãmânt superior au obligatia de a obtine un nou calificativ ARACIS, iar din acest motiv, anul 2020 va aduce la Universitatea din Petrosani, evaluatorii din cadrul Agentiei Române de Asigurare a Calitãtii în Învãtãmântul Superior (ARACIS) pentru  reevaluarea institutiei de învãtãmânt superior din Valea Jiului.
“Anul acesta avem acreditarea institutionalã, la 5 ani ARACIS ne acrediteazã institutional. Sper sã terminãm materialul pânã în luna mai si sã vedem când se decide sã vinã comisia. La toate acreditãrile de pânã în prezent am avut grad de încredere ridicat, grad maxim de acreditare în tara noastrã si sperãm ca si de aceastã datã sã îndeplinim aceste conditii. Facem eforturi sã îndeplinim criteriile pentru o nouã acreditare cu grad de încredere ridicat. În paralel vor fi acreditate si unele specializãri care au termen de reacreditare tot la 5 ani. Tot în acest an vom avea si acreditarea scolilor doctorale pe domeniile de activitate”, a declarat prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universitãtii Petrosani.
Institutia de învãtãmânt superior din Valea Jiului ar putea pregãti specialisti pentru domeniul medical.
“Lucrãm la acreditarea unei specializãri noi si anume inginerie medicalã. Ar fi un plus pentru cã avem în judetul Hunedoara si în judetele limitrofe o serie de spitale cu aparaturã modernã care ar avea nevoie de asemenea specialisti, si mai mult, în centrele universitare mari încep sã se dezvolte firme care produc acest tip de aparaturã sau importatorii de aparaturã din România au nevoie de specialisti care, dupã ce livreazã aparatura cãtre spitale sã le asigure mentenanta si buna functionare a acestor aparate”, a mai spus sursa citatã.  Universitatea din Petrosani a obtinut de fiecare datã calificativul maxim, respectiv acela de universitate cu grad de încredere ridicat.
Cosmin BACIU