Anchetatorii au descins la locuintele a trei bãrbati din Valea Jiului, doi din Petrosani si unul din Petrila, toti fiind suspectati de comiterea mai multor spargeri.
Cei trei au creat un prejudiciu de peste 50 de mii de lei, iar mai multe bunuri furate au fost descoperite în urma unor perchezitii efectuate la locuintele lor. Anchetatorii spun cã gruparea ar fi actionat atât la locuinte particulare ori garaje cât si la societãti comerciale, în special magazine de alimentatie publicã. Au sustras atât produse alimentare, tigãri, bani cât si electronice ori alte bunuri ce puteau fi valorificate ulterior.
”În cadrul actiunii, la care au participat peste 25 de politisti, si care a beneficiat si de sprijinul luptãtorilor Serviciului pentru Actiuni Speciale, au fost efectuate trei perchezitii domiciliare, la locuintele unor persoane bãnuite cã au comis infractiuni de furt calificat. În urma efectuãrii perchezitiilor, politistii au ridicat mai multe bunuri (electronice, cosmetice si produse alimentare – susceptibile cã provin din comiterea de furturi) si au condus la sediul Politiei trei tineri (doi în vârstã de 18 ani si unul de 23 de ani), cu privire la care urmeazã a fi extinse cercetãrile, în vederea documentãrii întregii activitãti infractionale”, a declarat Bogdan Nitu, purtãtorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Politistii au date cã gruparea a comis mai multe spargeri pe timp de noapte în perioada septembrie 2019 – ianuarie 2020. Cei trei suspecti au fost retinuti de politisti pentru 24 de ore si dusi în fata procurorilor Parchetului de pe lângã Judecãtoria Petrosani.
Maximilian Gânju