Oamenii din Aninoasa, care locuiesc în constructiile dãrãpãnate, pe care le numesc colonii, sperã sã nu mai prindã o iarnã în aceleasi conditii.
Asta, pentru cã structurile caselor sunt extrem de degradate si, dupã ce au aflat cã au venit ceva bani de reparatii, sunt încrezãtori. De altfel, unul dintre locatarii acestor clãdiri a spus cã, dacã nu se intervine, anul acesta si mai multe colonii se vor prãbusi, imediat dupã primele ninsori, la fel cum s-a întâmplat si anul trecut. „Trebuie fãcute, cã, dupã cum vedeti sunt putrede toate. Încep sã se deplaseze si nu au o centurã de beton si sunt puse pe cãrãmidã, ori, la greutate se sucesc si nu mai au aceiasi rezistentã. Mari sunt problemele. Lipsesc tencuieli, acoperisurile sunt degradate, supravietuim sã se rezolve”, a spus unul dintre locatarii acestor colonii degradate.
Primarul Nicolae Dunca spune cã de luni va porni lucrãrile, dar cã acum asteaptã solutia, una care sã poatã fi aplicatã pe o astfel de vreme. Asta, pentru cã toatã vara au fost amânati si cele 7 milioane de lei au venit târziu, iar suma nici nu este una suficientã.
„Astept, pânã la finele acestei sãptãmâni, de la proiectant, solutia tehnicã, pentru cã vechiul proiect ce prevedea grinzi de beton, nu mai mi se pare, acum în regim de urgentã, realizabil, cã vine înghetul. În schimb, am vorbit cu un proiectant sã îmi facã niste calcule de rezistentã pentru structurã metalicã ce se va aplica pe colturile si mijlocul clãdirii si apoi se poate lucra chiar si iarna, mai putin când plouã. Ar fi pãcat sã stãm cu banii în cont si sã se întâmple ceva cu oamenii din aceste colonii. Gãsim o solutie si de luni, ori marti, sãptãmâna viitoare, ne apucãm de lucru”, a precizat Nicolae Dunca, primarul orasului Aninoasa.
Si acoperisurile, spune primarul, vor fi construite din tablã, iar edilul sperã sã fie si rezistente.
„Acoperisul va fi cu structurã de lemn si învelitoare de tablã, pentru cã este o structurã mai usoarã si luãm o tablã mai de calitate, care sã reziste mãcar 50 de ani si solutii existã. Asteptãm sã vinã calculul de la proiectant, cã am renuntat la multe din dotãri. În vechiul proiect aveam si bãi de fãcut si multe altele, dar acum vom face structura de rezistentã, acoperisurile si scãrile de acces, cã unele sunt scãri din lemn si trebuie toate refãcute, dar zic cã vom repara între 10 si 15 colonii, în regim de urgentã”, a mai adãugat Nicolae Dunca, primarul orasului Aninoasa. Primarul spune cã cere de 7 ani bani ca sã repare aceste constructii si cã acum sperã sã rezolve o problemã gravã a orasului Aninoasa. 7 milioane de lei au fost alocati pentru Aninoasa, iar decizia a fost luatã în ultimele ore ale mandatului Guvernului Dãncilã. Suma alocatã de Guvern este insuficientã, dat fiind faptul cã pentru lucrãrile de reabilitare ar fi nevoie de circa 32 de milioane de lei. Banii alocati vor fi utilizati pentru refacerea blocurilor afectate de calamitãti, care aveau nevoie de reabilitãri. 30 de clãdiri sunt în pericol de prãbusire, la Aninoasa. Pentru cã au fost construite de mai bine de 100 de ani si acum riscã sã se prãbuseascã în orice moment.
Diana Mitrache