Marea surprizã în etapa a doua a competitiei de la Pui, în primul joc. Desi a condus clar cu 3-0, mai experimentatii jucãtori ai echipei Pui nu au fost egalati pânã la final si erau la un pas sã piardã meciul!
Mici ”juniori”  echipati în rosu i-au îngãlbenit pe galbenii lui Ovidiu Ciolea, o echipã în care am remarcat doar neseriozitatea lui Traian Biris alias ”Nucã”. În rest, o partidã excelent condusã de trioul de arbitrii Daniel Thirt (Cãlan), Cristian Bumb (Bãcia) si Lucian Armean (Pui), un meci în care am remarcat sportivitatea ambelor echipe.
Meci la discretia celor de la Serel 4-2 cu Ohaba Ponor învinsii având douã înfrângeri, practic fiind iesiti din cursa calificãrii, deoarece mai au un singur joc, în etapa a 4-a (4 august) cu Fizestiul. Oricum grupa B, extrem de echilibratã, cu trei echipe cu 3 puncte.
În paralel se disputã si Cupa Veteranilor (editia a 3-a) rezultatele primelor douã etape fiind: Grupa A: Rusor – Serel 8… si Pui – Fizesti 6-1 iar la grupa B: Uric – Bãiesti 1-5 si Pui – Fizesti 6-1. La cele douã competitii au fost prezenti peste 300 spectatori.
Cupa de Varã ”Mãgura Pui” 2019 – Editia a 18-a
Etapa a 2-a, 21 iulie 2019
Gr. A: Pui – Juniori                3-3  (Ov. Ciolea, M. Corobea, I. Bãluse, Boldor (2), G. Szekely)
Gr. B: Serel – Ohaba Ponor   4-2
Clasament gr. A
1. Juniori         1          0          1          0          3-3       1p
2. Pui              1          0          1          0          3-3       1p
3. Uric             0          0          0          0          0-0       0p
Clasament Gr. B
1. Ponor          1          1          0          0          3-2       3p
2. Fizesti         1          1          0          0          4-2       3p
3. Serel                        2          1          0          1          6-6       3p
4. Ohaba Ponor           2          0          0          2          4-7       0p
Etapa a 3-a, 28 iulie 2019
Gr. B: Fizesti – Ponor
Gr. A: Uric – Juniori
GENU TUTU