Absolventii de liceu care nu au promovat examenul de bacalaureat pot ajunge la Universitatea din Petrosani. Nu ca studenti, ci ca si cursanti în cadrul unui colegiu.
Cursurile pe care le pot urma sunt în domeniul ingineriei transporturilor si a calculatoarelor. “Avem un colegiu universitar în care pe un proiect vom primi absolventi de liceu, fãrã bacalaureat, din toamnã, Ingineria Transporturilor si pe domeniul de calculatoare. Va fi un colegiu care le va oferi niste studii postliceale. Dacã între timp acesti elevi care urmeazã colegiul vor obtine diploma de bacalaureat, se vor putea înscrie anul urmãtor la universitate. În functie de programa unor discipline pe care le-au parcurs se vor putea echivala în timpul anilor de studiu”, a declarat prof. Univ. dr. Ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universitãtii Petrosani. Universitatea din Petrosani implementeazã un proiect care îi are ca tintã pe tinerii care nu au diplomã de bacalaureat. Sunt bani europeni pe care Universitatea din Petrosani în colaborare cu Universitatea Bucuresti i-au accesat pentru optimizarea ofertelor de studii din învãtãmânt tertiar universitar si non-universitar tehnic în sprijinul angajabilitãtii persoanelor defavorizate. Proiectul se deruleazã pe o perioadã de 30 luni, are o valoare totalã de 5.652.394,98 lei si este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020.
Obiectivul general al proiectului vizeazã cresterea participãrii tinerilor la învãtãmântul tertiar non-universitar, diversificarea si inovarea programelor educationale adresate studentilor si masteranzilor, respectiv îmbunãtãtirea competentelor transversale ale cadrelor didactice din învãtãmântul tertiar universitar si non-universitar.
Cosmin BACIU