Doar investitiile au reusit sã limiteze problemele în statiile de tratare a apei si canalizãrile, acolo unde s-a investit în ele, au fost functionale.
Inundatii au fost în zonele cu retele dezastruoase în care nu s-a investit, dar responsabilii de la Apa Serv spun cã au tinut situatia sub control, chiar si pe codul portocaliu. „A plouat mai mult decât ne-am fi asteptat, dar tot ce a însemnat zone cu retele de canalizare a fost bine. Nu am avut sesizãri din zonele în care noi avem retele. Au fost în zonele în care nu sunt retele de canalizare, sau pluviale”, a spus Cristian Ionicã, manager SC Apa Serv Valea Jiului.
Dacã nu se investea la Valea de Pesti, acum sigur, statia de acolo avea minim 10 ore în care nu a functionat. Asta spun cei de la Apa Serv, care recunosc cã s-a muncit enorm pe toatã perioada de ploi torentiale din ultimele zile.
„Statiile de tratare a apei au functionat în conditii deosebite. Cea mai importantã sectie a fost la Valea de Pesti, care, pe tot parcursul noptii, am fost nevoiti sã schimbãm sursa. O datã am mers pe lac, o datã pe pârâul Lazãrul, pentru cã, în timp foarte scurt a crescut turbiditatea. Nu stiam pe ce sursã sã mergem, ca sã asigurãm continuitatea. Lucrãm si pot spune cã statia nu s-a oprit”, a conchis Ionicã.
În Valea Jiului a fost cod galben de precipitatii, însã, în noaptea de marti spre miercuri, a plouat torential, iar în mai putin de o orã, zeci de oameni din Lupeni, Paroseni si Vulcan au fost inundati.
Diana Mitrache