Au furat tone de nisip fãrã sã bage cineva de seamã

Constructorul angajat de municipalitatea Petrosani pentru a face reteaua de canalizare într-un cartier al localitãtii, a descoperit cã materialele necesare i-au fost furate peste noapte.

Nu mai putin de 40 de tone de nisip necesare pentru a face un pat pe care sã fie asezate conductele de canalizare au fost furate, desi în apropiere de locul unde a fost depozitat de aflã si sediul jandarmilor din Petrosani.

Totul s-a întâmplat în week-end, iar firma trebuie sã-si achizitioneze din nou materialul necesar. Sansele ca hotii sã fie descoperiti si paguba recuperatã sunt mici mai ales cã nisipiul a fost depozitat într-un cartier unde furturile sunt la ordinea zilei. „Firma care face lucrarea de canalizare în Colonie a lãsat materialul vineri. Nisipul era necesar pentru a aseza conductele de canalizare si luni când au venit sã se apuce de lucru, au constatat cã s-a furat totul. M-a sunat directorul si mi-a spus cã au fãcut curãtenie, era lunã si nici mãcar un gram de nisip din cele 40 de tone. Dacã furau si ei o roabã sau douã, nimeni nu zicea nimic dar 40 de tone e prea de tot”, a declarat directorul executiv al SPADPP-Primãria Petrosani, Lucian Dragomir. Materialul a fost furat din apropierea blocurile sociale din cartierul Colonie unde materiale de constructii au mare cãutare printre hoti. Acestia au devastat practic un imobil din apropierea lor pe care municipalitatea vroia sã-l reabiliteze si apoi sã-l transforme în locuinte sociale. Au furat în general materialele de constructii care puteau fi valorificate foarte usor.

Maximilian Gânju

Advertisements