Dupã primarii de municipii care s-au arãtat nemultumiti de noua structurã a bugetului, a venit si rândul primarilor de orase. Primarii de orase si-au exprimat nemultumirea, la Consiliul Director al AOR, fatã de sumele alocate colectivitãtilor locale pe care le reprezintã si indignarea cã au fost pãcãliti de Guvern prin promisiuni care au tinut trei zile.
Primarii oraselor sustin cã bugetul adoptat în Parlament “nu le dã nicio garantie pentru functionarea decent si nici perspective realizãrii proiectelor de care orasele si locuitorii acestora au nevoie”.
„Primarii si-au exprimat vehement punctul de vedere, subliniind cã se va ajunge foarte curând, în termen de zile chiar, la mãsuri extreme, precum cea de suspendare a activitãtilor primãriilor, în lipsa fondurilor necesare functionãrii. Principala îngrijorare este propunerea Guvernului privind trecerea în bugetele unitãtilor administrativ- teritoriale a cheltuielilor privind drepturile salariale ale însotitorilor si indemnizatiile persoanelor cu handicap”, se precizeazã în comunicatul Asociatiei Oraselor din România.
AOR sustine cã primarii de orase sunt deja coplesiti de atribuirea unor competente cãtre administratia localã, în cele mai multe cazuri fãrã alocare de surse financiare suficiente, si de nevoia asigurãrii functionãrii unor servicii publice care, pe lângã locuitorii propriilor orase, deservesc si locuitorii comunelor învecinate, iar în ultimii ani bugetele unitãtilor administrativ-teritoriale au suferit scãderi semnificative.
Monika BACIU