O nouã competitie extremã va avea loc în statiunea montanã Parâng. Cea de-a VI-a editie a Parângul Night Challenge va avea loc în luna februarie, iar la linia de start sunt asteptati sute de concurenti.
Competitorii trebuie sã cucereascã Vârful Parângul Mic aflat la 2017 m altitudine, în alergare pe timp de noapte.Evenimentul va avea loc în data de 16 februarie 2019 în statiunea turisticã Parâng din Petrosani-Valea Jiului, dar înscrierile au debutat deja. Organizatorii informeazã cã pentru campionii editie precedente, înscrierea este gratuitã, iar pentru ceilalti competitori taxa de înscriere este de 70 de lei (pentru plata anticipatã, pânã la data de 12.02.2019), respectiv 90 de lei (la fata locului, în ziua concursului).
”Iatã-ne ajunsi la editia cu numãrul VI. Vârful Parângul Mic, aflat la peste 2000 de metri altitudine îsi lanseazã din nou provocarea atât alergãtorilor cât si schiorilor. Mirajul luminitelor aprinse în noapte, socializarea între iubitorii sporturilor montane, anuntã adunarea. Cartierul general al cursei va fi la Hotel Rusu. Vã asteptam cu drag!”,spune Avram Iancu, organizatorul principal al evenimentului.
Valoarea totalã a premiilor este de 10.000 de lei, la care se adaugã un bonus special de 2000 de lei pentru stabilirea unui eventual nou record de cursã.
Monika BACIU