Sindicatele din cadrul Complexului Energetic Hunedoara, dar si administratia fac încercãri pentru a initia un memorandum pentru mentinerea în functiune a minelor Lupeni si Lonea.
Documentul, în cazul în care acesta va fi elaborat, trebuie aprobat de Guvern. Sindicalistii motiveazã cã este necesarã mentinerea capacitãtilor de productie si dupã data de 31 decembrie 2018, astfel încât termocentralele sã poatã sã functioneze.
„Existã documentatia înregistratã la Ministerul Energiei, prin care se solicitã oficial prelungirea activitãtii la Lupeni si Lonea, de cãtre conducerea administrativã, pe lângã ce am trimis noi. Din discutiile mele cu dl. Visan (n.r. secretar de stat în Ministerul Energiei), el va notifica Consiliul Concurentei despre aceastã problemã. Dupã ce vom definitiva cu CCM, vom demara si noi o serie de actiuni si întâlniri la Bucuresti pe cele douã cãi unde din punctul meu de vedere trebuie înstiintat. În primul rând la Guvern, pentru adoptarea unui memorandum care sã arate cã este nevoie de productia de cãrbune de la cele douã. Documentatie existã în sensul acesta, Ministerul este constient cã este nevoie de productia de la cele douã. Cealaltã parte, Comisia Europeanã, europarlamentari, pentru cã lucrurile trebuie modificate în Parlamentul European. Este o muncã destul de amplã, noi încercãm”, a declarat Darius Câmpean, presedintele Sindicatului Muntele.