Senatorul Cristian Resmeritã vrea retragerea minelor Lupeni si Lonea din programul de închidere. Acesta si-a prezentat punctul de vedere în fata oficialilor Comisiei Europene, care la finalul sãptãmânii trecute s-au aflat la Bucuresti. Întrevederea a avut loc în cadrul platformei pentru zonele miniere aflate în tranzitie.
“Va veni si CEH cu niste proiecte. Eu mi-am sustinut punctul de vedere, desi nu am fost pe aceeasi lungime de undã cu membrii Comisiei Europene, faptul cã mâna Lupeni si mâna Lonea sã fie scoase de pe programul de închidere. Asta trebuie sã retinã. Am simtit cã membrii comunitãtii europene nu sunt de acord cu acest lucru si am simtit cã nici reprezentantii Complexului Energetic Hunedoara nu sunt de acord cu aceastã propunere. De cât sã primesti subventie ca sã închizi ceva, mai bine sã ni se permitã sã subventionãm ceva care sã functioneze”, a declarat senatorul PSD, Cristian Resmeritã, în cadrul unei emisiuni de radio de la MONDO FM.
Potrivit notificãrii initiale, mina Lupeni trebuia sã îsi înceteze activitatea în luna septembrie a anului trecut. Comisia Europeanã a aprobat prelungirea functionãrii unitãtii miniere cu productie de cãrbune pânã la finalul acestui an.
“Dacian Ciolos a venit în anul 2016 si a anuntat închiderea celor douã unitãti miniere, cu termen, septembrie 2017. În momentul de fatã ne aflãm în aprilie 2018 si exploatãrile miniere functioneazã. O primã mãsurã prin care Guvernul PSD aratã cã ia în considerare aceastã mãsurã este faptul cã productia s-a dus peste termenul preconizat. Eu cred cã scopul principal este sã mentinem mineritul în functiune la orice dimensiune, oamenii sã iasã la pensie”, a mai spus sursa citatã.
Planuri integrate
Se vorbeste, din nou, de Valea Jiului ac zonã defavorizatã, dar si de Valea Jiului ca un tot unitar. Astfel de discutii au avut loc în repetate rânduri, însã rezultate au întârziatã sã aparã.
“Valea Jiului a fost aleasã ca zonã defavorizatã pentru a intra într-un program special al Comisiei Europene. Am cerut câteva lucruri concrete, cã intrãm într-un astfel de proiect nu înseamnã cã ne sunt alocate fonduri suplimentare. A fost o primã discutie si s-a stabilit un calendar. Pânã în luna mai, toti primarii din Valea Jiului centralizeazã niste propuneri pe care le au pentru localitãtile lor, dar sã nu creadã cineva cã propunerile vor fi pentru a repara strãzi. Astfel de propuneri nu sunt acceptate. Dorim sã facem un plan integrat de dezvoltare a Vãii Jiului”, a mai precizat senatorul.
Tot pentru Valea Jiului ar trebui sã se stabileascã si un fond financiar special, astfel încât atragerea finantãrilor sã fie mai facilã, mai mentioneazã senatorul.
“Am mai cerut sã aloce axã financiarã separatã pentru Valea Jiului în cadrul tuturor programelor operationale de atragere a fondurilor europene. Sã avem bani dedicati pentru Valea Jiului. în momentul de fatã nu existã o astfel de posibilitate. Eu cred cã este unul dintre obiectivele principale, sã convingem comunitatea europeanã despre necesitatea ca Vãii Jiului sã îi fie alocatã o sumã specialã pentru anumite proiecte, bani pentru care sã nu trebuiascã sã ne luptãm cu alte localitãti din tarã”, a spus Cristian Resmeritã la emisiunea de la radio.
Facilitãti fiscale pentru investitori, este o altã propunere a celor care au participat la întâlnire. Astfel de facilitãti fiscale au mai fost acordate celor care au venit sã realizeze afaceri în Valea Jiului, pe vremea când zona avea statut oficial de zonã “defavorizatã”. Si atunci, unii au jonglat cu facilitãtile fiscale, si-au fãcut sediile sociale ale firmelor în Valea Jiului, iar afacerile si le-au derulat în alte zone ale tãrii.
“Am solicitat a se acorda facilitãti fiscale celor care vin sã investeascã în Valea Jiului si celor care creazã locuri de muncã, pentru cã primarii nu pot sã ajute investitorii pe care îi au în localitãti sau care doresc sã fie adusi. Am solicitat cã pentru Valea Jiului sã se producã o modificare a Codului Fiscal, în urma cãrora sã se poatã obtine niste facilitãti fiscale pentru cei care vin, investesc si creazã locuri de muncã în zonã”, a mai specificat senatorul Cristian Resmeritã.
Pânã în luna mai, primarii din Valea Jiului trebuie sã prezinte o serie de propuneri celor dE la Comisia Europeanã.
Monika BACIU