Un eveniment international, dedicat zãpezii, va avea loc în statiunea montanã Parâng în data de 21 ianuarie. Este vorba despre o nouã editie a Zilei Mondiale a Zãpezii. Astfel, cei care vor urca la munte, nu vor plãti taxa pentru transportul pe cablu.
“Scoala de Schi Parâng (…) solicitã scutirea de la plata biletelor pentru transportul cu telescaunul pentru aproximativ 250 de persoane care vor participa la un eveniment international în statiunea Parâng, în data de 21 ianuarie 2018. Scoala de Schi Parâng este partener alãturi de Federatia Internationalã de Schi la organizarea unui festival al zãpezii, organizat simultan în peste 45 de tãri si peste 600 de locatii. Ziua Mondialã a Zãpezii este cea mai mare zi dedicatã celebrãrii zãpezii din întregul an, este un îndemn la sport si miscare, la educatie, informare si petrecere a timpului liber într-un mod sãnãtos”, aratã documentul aprobat de Consiliul Local al municipiului Petrosani.
Ziua Mondialã a Zãpezii este a doua fazã a campaniei “Aduceti copiii la zãpadã” initiatã de cãtre Federatia Internationalã de Schi, ce are ca scop încurajarea unui numãr cât mai mare de copii cu vârste cuprinse între 4 si 14 ani si a membrilor acestora sã ia parte la un festival al zãpezii, organizat simultan în peste 45 de tãri si peste 600 de locatii
“Pentru cea de-a 7-a editie ce va avea loc în data de 21 ianuarie 2018, Scoala de Schi Parâng s-a alãturat familiei Federatiei Internationale de Schi si va fi în premierã partener în organizarea acestui eveniment international în statiunea Parâng, urmând a promova campania an de an. Intentia noastrã este sã reunim peste 250 de copii si sã ne bucurãm alãturi de ei si de familiile lor în aceastã zi magicã”, aratã Cristina Tatomir, administratorul Scolii de Schi Parâng, în cererea adresatã Primãriei Petrosani.
Evenimentul face parte din campania desfãsuratã de Federatia Internationalã de Schi (FIS) „Bring Children to the Snow”, lansatã în 2007, al cãrui scop este promovarea practicãrii sporturilor de iarnã de cãtre generatiile tinere.
Cu aceastã ocazie, Federatia Internationalã de Schi încurajeazã institutiile si autoritãtile din industria sporturilor de iarnã sã contribuie la marcarea evenimentului prin organizarea de activitãti recreative pe zãpadã pentru tinerii cu vârste cuprinse între 4-14 ani si pentru familiile lor.
Monika BACIU