La Casa Pensionarilor din Petrila au murit in sapte luni, in medie, cate 13 oameni/membri pe luna, doar ca au existat ”saptamani de foc”, cand cererea a fost mare si dintre cei care nu sunt membri ai asociatiei, timp in care capela a devenit neincapatoare.

Daca cineva doreste sa ia pulsul saraciei si al durerii, trebuie doar sa treaca din cand in cand pe la Casele Pensionarilor,  CAR-urile si capelele mortuare ale acestora.

Mortalitatea este ingrijoratoare doar pe acest barometru, pentru ca exista decedati care nu trec pe aici. La Casa Pensionarilor si CAR Petrila, in primele 7 luni ale anului 2012, au fost inregistrate 95 de persoane care au parasit aceasta lume. Densitatea a fost mai mare pe perioada de iarna-primavara, dar au existat si ”saptamani de foc” luna trecuta cand capela mortuara, cu 5 locuri de depunere, nu a facut fata cererii. Familiilor celor 95 de membri decedati s-au oferit ajutore de deces, respectiv celor cu peste 10 ani vechime in asociatie – 20% reducere la cele necesare inmormantarii, iar celor sub 10 ani – 15% reducere.

”95 dintre mebrii nostri au decedat si le-a luat locul urgent alti 152 intr-o luna doar. Decese au fost mult mai multe avand in vedere cererile de la capela.

Si saracia este mare pentru ca am avut multi membri care au facut imprumuturi mici. In iunie am avut 137 de persoane care s-au imprumutat, suma totala a fost de 376.000 ron, iar in iulie au depus cereri de imprumut 259 de persoane. Media imprumuturilor a fost de 374.000 ron pe luna in acest an” – a declarat presedintele Casei Pensionarilor si CAR Petrila, Martin Borsa.

Dar Casa ajuta si altfel pensionarii si pe cei din afara asociatiei. Aici s-au amenajat sali de nunti, botezuri, mese organizate in general, cu bucataria aferenta. Pentru pensionari se organizeaza excursii, pe timp de vara, la obiective turistice de renume. In acesta luna, pensionarii doritori se inscriu pentru un circuit in Nordul Moldovei.

Ileana FIRTULESCU