Au sãdit grâu si, când a încoltit, l-au oferit drept cadou de paste, alãturi de ouã din ciocolatã, copiilor si trecãtorilor din Petrosani.
Organizatia de femei a PSD Petrosani a decis sã ureze astfel sãrbãtori în tihnã tuturor celor pe care îi întâlnesc, în aceste zile, pe strãzile si în parcurile din oras. Membrii PSD le-au fost alãturi, iar initiativa a fost gustatã mai ales de copii. „Am primit un ou de ciocolatã si un pahar cu grâu încoltit. Asa mi-a zis un om, când mi le-a dat”, a spus un copil din Parcul Central Carol Schreter de la Petrosani, locul în care membrii organizatiei de la Petrosani au fost luni, spre searã. Traditia Pascalã aratã cã grâul încoltit simbolizeazã primãvara, renasterea si prosperitatea, motiv pentru care cei din Petrosani au decis sã facã astfel de cadouri oamenilor din oras. „Am sãdit zeci de pahare cu grâu si acum, când a încoltit, le oferim, cã este Sãptãmâna Patimilor lui Iisus Hristos, credinciosilor, din tot sufletul. Le urãm astfel sã aibã un an bun si o viatã fericitã”, a spus unul dintre membrii PSD de la Petrosani, care a împãrtit cadourile prin oras.