Grevele din primele zile ale lui 2017 trimit la CEH Corpul de Control al ministrului Energiei. Sindicalistii de la Muntele au fost, la finele sãptãmânii trecute, la Ministerul Energiei, iar în perioada urmãtoare controlul va ajunge la administratia din Petrosani.
Ministrul Toma Petcu a luat decizia, dupã ce a discutat problemele minerilor, cu sindicatele.
„Dânsul, dupã toate problemele ce i-au fost aduse în atentie, datoritã doleantelor oamenilor care au protestat la Lupeni, în 4,5 si 6 ianuarie, a luat act de toate, a mai pus întrebãri suplimentare, noi i-am dat datele si a precizat cã, în cel mai scurt timp, Corpul de control va fi prezent la Societatea CEH”, a precizat Darius Câmpean, presedintele Sindicatului Muntele din Complexul Energetic Hunedoara.
Nu este exclus ca, odatã cu finalizarea acestui control, actuala echipã managerialã sã fie schimbatã. Asta, pentru cã minerii de la Lupeni, ca si cei care au stat în greva foamei, au cerut, în mod expres, ca managerii sã plece. „În urma controlului, pe care îl va efectua echipa ministrului în Valea Jiului, va lua o decizie în ceea ce priveste managementul companiei”, a mai precizat sindicalistul Câmpean. Reamintim cã, la începutul acestui an, minerii de la mina Lupeni au refuzat zile în sir sã intre sub pãmânt, motivând cã nu agreazã deciziile luate de echipa managerialã si pentru cã nu mai avea materiale cu care sã lucreze sub pãmânt. Trei sindicalisti au stat 6 zile în greva foamei, tot pentru aceste probleme, iar acestia au discutat personal cu ministrul Toma Petcu, la Bucuresti, problemele ce i-au determinat sã protesteze.
Diana Mitrache