Valea Jiului are adevãrate comori care ar putea atrage mii de turisti în fiecare an. În ciuda bogãtiei oferitã de naturã, cei care ar trebui sã profite de pe urma acestor daruri nu îsi dau seama de potentialul urias. Dezvoltarea turisticã a zonei Vãii Jiului a fost cuvântul de ordine , dar realitatea aratã cã nu s-a miscat nimic concret în dezvoltarea acestei activitãti.
Muntii oferã turistilor care aleg sãlbãticia din Valea Jiului o sansã de a vizita unul dintre locurile în care natura a „regizat” un spectacol grandios. Cheile Crivadiei au fost folosite ca o barierã naturalã în calea invadatorilor. Îngustimea dintre peretii cheilor si verticalitatea lor nu au permis nici mãcar formarea unor poteci prin care sã te poti strecura. Singura posibilitate de a le strãbate este pe cursul râului care desparte versantii, însã nici aceasta nu este lipsitã de efort. „Dacã ar trebui sã descriu într-un cuvânt acest loc, as spune doar sãlbatic!
Ai senzatia cã cineva te urmãreste de deasupra, la fiecare pas, prin apa cristalinã, iar cum peretii stâncilor se boltesc deasupra ta, senzatia de straniu este si mai mare. Nu te poti abate nici în stânga si nici în dreapta. Natura te obligã sã-i urmezi regulile si te pune la încercare, iar premiul dupã atâta efort este pe mãsurã. Eu vin din zona Gorjului si avem chei si acolo, dar nu la fel de spectaculoase. De Cheile Crivadiei am auzit de la câtiva prieteni pasionati de speologie care au vizitat zona în urmã cu câteva luni”, spune Dragos, unul dintre turistii care si-au fãcut curaj sã treacã prin „defileul” de la Crivadia.
Cheile Bãnitei
Aproape în continuare Cheilor Crivadiei se gãsesc si Cheile Bãnitei sculptate în calcare. Mai putin sãlbatice decât cele ale Crivadiei, sunt la fel de scurte si spectaculoase. Turistii care aleg sã le viziteze, o pot face aproape fãrã efort, prin ele croindu-si loc si o cale feratã, încã de la începutul secolului. Cheile Bãnitei reprezintã o atractie pentru turisti datoritã Pesterii Bolii care le sfârsesc. Pestera Bolii mai este cunoscutã si ca „Sala de bal si cântãri” deoarece în perioada interbelicã gãzduia spectacole muzicale, obicei reluat de curând la o scarã mult mai redusã pentru a nu afecta ecosistemul.
Cheile Rosiei, Tãii si Jietului
La doar trei kilometri, un an lant muntos a dat nastere unor chei apreciate în primul rând de turistii iubitori de alpinism. Cheile Rosiei sunt sculptate într-o ramã calcaroasã si, desi sunt scurte, sunt spectaculoase, iar în peretii lor se deschid o multitudine de pesteri foarte putin cunoscute turistilor. O creastã calcaroasã porneste din dreptul Cheilor Rosia, întinzându-se spre est pânã în dreptul Cheilor Taia. La poalele acestor creste, pline de vegetatie, se gãsesc, ici-colo, gospodãrii ale localnicilor crescãtori de vite, construite din lemn si care au rãmas parcã acolo din timpuri strãvechi, amintind de strãmosii nostri daci. Zona „portilor” de intrare în Valea Jiului cum sunt numite aceste chei, poate fi strãbãtutã de un turist într-o singurã zi, iar dacã vrea sã zãboveascã mai mult la spectacolul oferit de naturã, are la îndemânã mai multe pensiuni în zona montanã a Petrosaniului. Extrem de spectaculoase dar mult mai cunoscute sunt si Cheile Jietului. Spre deosebire de celelalte, acestea pot fi parcurse cu autoturismul chiar dacã drumul este stricat, însã efortul meritã pe deplin.
Maximilian Gânju
