Universitatea din Petrosani trebuie sã returneze aproape 4 miliarde de lei vechi, bani proveniti dintr-un proiect prin care studentii au acces la cursuri on-line. e-Learning a fost implementat special pentru a duce cursurile spre tehnologia actualã, însã, acum o serie de profesori sunt vizati cã nu au respectat prevederile POSDRU. Dacã nu vor câstiga în instantã, vor da banii înapoi.
Universitatea din Petrosani a implementat programul e-Lerning cu scopul de a crea o platformã on-line între studenti si profesorii universitari, însã, a achizitionat si 3 masini. Pentru asta au cheltuit suma de aproximativ 380.000 de lei noi, iar cei care au verificat ulterior proiectul nu au agreat aceste achizitii.
„Desi, initial ne-au fost aprobate toate cheltuielile de cãtre cei de la POSDRU, la un control final, la evaluarea finalã, s-au declarat neeligibile niste cheltuieli pentru 3 autorisme achizitionate si o parte dintre diseminarea unor activitãti”, a declarat prof. Univ. Dr. Sorin Radu, Rectorul Universitãtii din Petrosani. Rectorul mai spune cã aceste masini au fost folosite în implementarea proiectului si, la final, au rãmas în custodia universitãtii.
Scoala superioarã de la Petrosani este acum în impas si vrea sã afle, prin intermediul instantei, dacã trebuie sau nu sã returneze banii. „Suntem într-un proces din care sperãm sã recâstigãm acesti bani, care ne-au fost blocati si, în urma procesului, vom vedea ce solutie se aprobã. Dorim ca acest proces sã ne dea posibilitatea ca acesti bani sã nu îi returnãm, pentru cã, o datã ce ne-au fost aprobate ca eligibile, înseamnã cã altii sunt vinovati cã ni le-au avizat”, mai sustine prof. Univ. Dr. Sorin Radu, Rectorul U.P. Coordonatorul proiectului a fost profesorul universitar Emil Pop, care în septembrie 2010, pentru Universitatea din Petrosani a accesat unul din programele care avea sã facã diferenta dintre învãtãmântul universitar clasic si cel modern, prin accesarea platformei e-Learning.
Programul a fost co-finantat din Fondul Social European si bugetul national, prin Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Vârstnice, Directia Generalã Autoritatea de Management pentru Programul Operational Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane”. Proiectul s-a desfãsurat ca parteneriat între 4 institutii, din care: Universitatea din Petrosani, Universitatea de Petrol si Gaze din Ploiesti, Euro Jobs Petrosani si Memory Hunedoara. Proiectul a introdus o nouã tehnologie, care a fost achizitionatã, instalatã si functioneazã deja în institutia de învãtãmânt-platformã e-learning.
Pentru implementarea programului e-learning s-au achizitionat: tehnica de calcul necesarã, softuri performante care permit utilizarea unor metode moderne de predare – învãtare si evaluare; dar si trei masini necesare, au spus cei care le-au cumpãrat, pentru transportul formatorilor si materialelor necesare pentru instruire, precum si pentru efectuarea vizitelor de studiu în cazul schimburilor de bune practici. De asemenea, 5 sãli de clasã au fost modernizate fiind dotate cu echipamente e-learning si internet, asa cum a explicat Emil Pop, managerul de proiect, rector pe vremea când proiectul a debutat la universitate.
Au fost instruite 245 de cadre didactice din cele douã universitãti partenere, 75% dintre profesori fiind din Petrosani si 25% din Ploiesti. Acum, softul e-learning apatine UPet si poate fi folosit de toti profesorii pentru a-si desfãsura cursurile online, pentru a utiliza aplicatii actuale si complexe, care sã perfectioneze actul de predare. Actualul rector, însã, spune cã dacã va pierde procesul, nu are decât sã returneze banii, pentru cã, si dacã ar vinde masinile, tot nu ar acoperi suma care a fost cheltuitã în proiect acum câtiva ani, pentru achizitionarea lor.
Diana Mitrache