Mizerii politice, netratate nici de sistemul sanitar. În prag de campanie electoralã si alegeri locale, politicienii nu se dezic de atitudinea care i-a consacrat. Mojicia, dorinta de a fi vizibili, odatã la 4 ani, sunt câteva din “calitãtile” politicienilor. Inaugurarea centrului de sãnãtate multifunctional de la Petrila a fost un prilej numai bun pentru ca politicienii sã îsi facã campanie de imagine.
–
Politicienii în fatã, administratia în spate
Inaugurarea ambulatoriului de specialitate de la Petrila a început într-o notã tensionatã. Locul celor din administratia localã a fost luat de politicieni, care nu cunosc Valea Jiului, dar au venit aici pentru a-si face sau a face capital de imagine propriilor candidati. Copresedintele PNL Hunedoara, deputatul Bogdan Tâmpãu s-a aflat în primul rând al oficialitãtilor, asta desi nu avea niciun rol administrativ în aceastã ecuatie administrativ-medicalã, iar reprezentantii administratiei locale au fost invizibili. Aspectul a fost sesizat si apostrofat public de viceprimarul localitãtii Vasile Jurca, cel care s-a aflat în multime la momentul tãierii pamblicii.
”Domnule primar nu ati multumit echipei primãriei care a lucrat. Si eu vreau sã îi multumesc domnului primar Ridzi, domnului manager de la Spitalul de Urgentã din Petrosani, dar cu tot respectul pentru presedintele Consiliului Judetean si pentru presedintele PNL Hunedoara nu cred cã au nicio contributie la acest proiect. Poate în viitor o sã ne sprijiniti în proiecte, dar vizavi de ambulatoriu….”, a spus Vasile Jurca, viceprimarul orasului Petrila, care si acesta candideazã la fotoliul de primar din partea Partidului Social Democrat.
Schimbul de replici nu s-a oprit însã aici. Politicianul Bogdan Tâmpãu îl si vede pe primarul Petrilei Ilie Pãducel pentru încã un mandat în cea mai înaltã functie dintr-o localitate.
“Vã doresc ca si pe viitor sã aveti sãnãtatea cetãtenilor în interesul preocupãrilor dumneavoastrã si genul acesta de investitie ne aratã cât este de important ca un primar sã aibã sprijinul Consiliului Local si sper domnule primar ca si în viitorul mandat care se apropie sã aveti un sprijin consistent din partea Consiliului Local si nu bete în roate, cã de bete în roate suntem sãtui cu totii din tara asta, sunt sigur cã sunteti sãtui si de cârcotasi, de oameni care bagã bete în roate, vã doresc ca si în urmãtorul mandat sã aveti o majoritate consistentã care sã vã sprijine sã puteti sã faceti lucruri bune pentru orasul Petrila”, a replicat Bogdan Tâmpãu.
Adrian David, presedintele Consiliului Judetean Hunedoara a fost cea de-a doua persoanã care s-a aflat în vizorul lui Vasile Jurca. Prezenta lui David la Petrila ar putea fi explicatã într-un mod mai simplist. Acesta detine functia de presedinte al Consiliului Judetean, chiar dacã institutia nu a avut nicio implicare în realizarea proiectului. Adrian David a fost însã mai împãciutor, astfel încât sã nu fie distrasã atentia de la motivul real al actiunii, si anume cea a inaugurãrii centrului de sãnãtate multifunctional.
“Nu as vrea sã stricãm aceastã zi frumoasã pentru petrileni cu mici frecusuri politice care nu îsi au rostul. Atunci când vine vorba de sãnãtate toti suntem egali în fata puterii lui Dumnezeu si în fata priceperii medicilor care sunt aici sã ne salveze, iar prin implicarea tuturor factorilor din administratia petrileanã avem o sansã în plus la o viatã sãnãtoasã în orasul Petrila. Sunteti un exemplu pentru multe alte comunitãti”, a declarat public, Adrian David, presedintele Consiliului Judetean Hunedoara.
De cealaltã parte, primarul orasului Petrila, Ilie Pãducel se scuzã pentru modul de organizare al acestui eveniment, subliniind cã nu a fãcut nicio invitatie vreunei persoane politice. Adicã Tâmpãu a venit de capul lui sã afle unde e Petrila…?„Am consultat pe toatã lumea care vrea sã ia cuvântul si a luat cuvântul cine a vrut. Nu a fost o listã fãcutã, nu mi-am permis sã fac o asemenea listã, le multumesc cã au participat, si politic si profesional, toate categoriile sociale din judet, inclusiv tineri, copii, cetãteni copii. Nu am fãcut o listã nici cu participantii, nici cu cei care trebuie sã ia cuvântul. A fost o actiune pregãtitã pânã la acest capitol sau moment”, a subliniat Pãducel.
Astfel, inaugurarea unei investitii pentru cetãteni a fost umbritã de tensiunile politice care planeazã în aceastã perioadã asupra tuturor.
Monika BACIU