Desi pana la alegeri mai sunt doua luni, campania electorala a inceput deja, in realitate. Iar candidatii cu sanse reale sunt atacati din toate partile, cu orice arme. Este si cazul presedintelui Consiliului Judetean Hunedoara, Mircea Ioan Molot, care candideaza pentru inca un mandat.
Opozantii presedintelui CJ Hunedoara, Mircea Molot, s-au tot gandit cum, sa-l scoata pe acesta din joc si sa ramana ei cu caimacul alegerilor. Asa ca au formulat in graba o reclamatie catre Agentia Nationala de Integritate, prin care semnalau ca Molot s-a aflat intr-o mare stare de incompatibilitate cand a detinut si functia de presedinte al CJ Hunedoara, dar si cea de membru al AGA de la societatea judeteana de Drumuri si Poduri. Si, intr-un gest de maxim curaj, pe principiul „o semnam, dar o dam anonima”, exact ca-n Caragiale, au trimis delatiunea in numele unui vecin de-al lui Molot, caruia nu mica i-a fost mirarea cand a primit raspuns la o intrebare care nu l-a macinat niciodata. Dincolo de acest aspect care denota lipsa de maturitate politica a celor direct implicati in aceasta delatiune, sa vedem, insa, cum au stat lucrurile in realitate in acest caz. SC „Drumuri si Poduri” SA Deva a functionat in subordinea directa a CJ Hunedoara, in calitate de unic actionar. In 26 septembrie 2006, CJ Hunedoara decide sa eficientizeze activitatea AGA de la SC Drumuri si Poduri SA si sa numeasca doar trei reprezentanti..
„Avand in vedere necesitatea transformarii AGA intr-un organ de conducere flexibil, implicat si dinamic, care sa permita luarea unor hotarari utile si eficiente, consideram legala delegarea competentelor consiliului judetean, astfel incat CJ Hunedoara sa fie reprezentat de un numar de trei reprezentanti, desemnati de consiliul judetean”, se arata in raportul de specialitate semnat de directorul executiv al CJ Hunedoara.
Proiectul, avizat de juristi
Proiectul de hotarare de consiliu initiat in acest sens a avut avizul juristilor CJ Hunedoara, care l-au considerat legal, iar reprezentantii CJ in AGA au fost desemnati prin vot secret. Pe langa Mircea Molot, au mai fost numiti cei doi vicepresedinti, respectiv Ioan Rus si Costel Avram, despre care delatorul nu sufla nici un cuvant cand vine vorba despre incompatibilitate.
In 30 ianuarie 2009, hotararea despre care am vorbit este revocata de plenul CJ Hunedoara, alaturi de alte hotarari adoptate de acest for, pe motiv ca nu mai sunt de actualitate, nu au fost puse in aplicare ori intre timp au survenit modificari legislative.
Mai mult decat atat, Mircea Molot a precizat ca, din cate isi aduce aminte, in perioada 26 septembrie 2008 – 30 ianuarie 2009 AGA de la SC Drumuri si Poduri SA nu a luat nicio decizie. Oricum, vestile de la ANI nu sunt deloc imbucuratoare pentru cei care doreau sa-l scoata din cursa pe Molot. Reprezentantii institutiei au raspuns ca se vor pronunta in acest caz abia in 20 iunie, adica la 10 zile dupa alegeri.
Carmen Cosman