O vorba care circula printre adolescenti spune „daca nu ai Facebook, nu existi”. A ajuns si la urechile personalitatilor Vaii Jiului, pentru ca o parte din ei si-au construit o identitate pe cea mai populara pagina de socializare. Isi afiseaza fotografiile de la activitatile la care participa, fac anunturi legate de functiile pe care le detin, iar cei care au timp si rabdare le raspund celor care le transmit mesaje.
Retelele sociale au devenit intr-un timp foarte scurt cei mai buni prieteni ai persoanelor publice. De la politicieni la artisti, cu totii stau si discuta cu fanii lor pe Facebook, Twitter sau alte retele de acest gen.
Trecem peste artisti si ne oprim la politicienii nostri. Sau persoane publice, cum vreti sa le spuneti. Aveti dreptate, nu toti sunt politicieni. Si-ar dori ei…
Doua luni si un pic pana la alegerile locale iar politicienii fac si desfac aliante, isi concep campania electorala si se gandesc cum sa capteze cat mai multi votanti. In doar trei ani, numarul romanilor utilizatori ai retelei de socializare Facebook a crescut de la putin peste 500.000 pana la 4 milioane si jumatate. In urmatoarele doua luni si jumatate, cate mai sunt pana la alegerile locale, sunt sanse mari ca acestora sa se mai adauge jumatate de milion de romani… cu Facebook.
De la est la vest, si invers, mijlocul echilibreaza balanta in conturi de facebook, asta pentru ca, la o simpla cautare pe pagina amintita, din cele sase orase ale Vaii, doar primarul municipiului Petrosani, Tiberiu Iacob Ridzi si viceprimarul municipiului Vulcan Angela Stoica si-au facut conturi pe facebook. Primarii care lipsesc (probabil din marea preocupare pentru oras) de pe pagina de socializare sunt Ilie Paducel, Ilie Botgros, Gheorghe Ile si Danut Buhaescu.
Vom reveni cu activitatea celor doi amintiti si si ne oprim la Petrila. Aici, lipsa lui Ilie Paducel este atenuata de prezenta lui Dorin Curtean. Nu ca ar fi vreo legatura… Doar cat de la fin la nas si invers, care transmite multe mesaje de „La multi ani”, ba mai accepta cate-o prietenie… In rest, nimic. Este prea ganditor acum, doarece ii flutura prin minte intrebarea „Eu din partea cui candidez?”… Vom vedea, toate la randul lor…
In rest, apele Jiului sunt linistite pe aceasta parte si trecem la Petrosani. Aici, in doar 7 luni de la infiintarea contului de facebook, primarul municipiului, Tiberiu Iacob-Ridzi nu mai „are loc” de prieteni, numarul lor ajungand la 4996, si a purces la infiintarea unei pagini.
Aici, activitatea este una de invidiat. Evenimentul si postarea. Urari de „La multi ani” si raspunsuri la intrebari.
Ba chiar, gasim si un mesaj: „Numarul prietenilor mei pe Facebook a crescut considerabil in ultima vreme. Asa incat, din dorinta de a putea comunica intr-un mod eficient cu toata lumea am creat si aceasta pagina unde va invit sa intrati si sa legam si mai bine aceasta prietenie. Va multumesc tuturor pentru toate like-urile si comentariile postate si va doresc numai bine!” – Tiberiu Iacob Ridzi. Dom` primar, daca lumea-i multumita, atunci mergem inainte…
Si ajungem la Aninoasa. Cum spuneam, lipsa primarului este compensata de aparitia (mai rarefiata, ce-i drept) ex-viceprimarului Nistor Petru Mihaita. Care viceprimar nu face altceva decat sa explice doctrina lui politica si… mai in gluma, mai in serios „ataca” in stilu-i politic, lupta fiind acerba, dialogurile enervandu-i pe „fani”.
Acesta isi „ataca” adversarii politici si spune ca „Sunt liberal. Sunt presedintele organizatiei PNL Aninoasa si afirm public ca nu voi sprijini candidatul propus de PSD la functia de Primar al Orasului Aninoasa, pe Secretarul Primariei, Dunca Nicolaie, care se identifica in cei 12 ani, cu primarul orasului, Ilie Botgros (PD-L).
Un fan nu se abtine si il intreaba. “Domnule presedinte al organazatiei PNL Aninoasa actual Viceprimar al orasului oare 4 ani nu fac cit 12 ani la un loc linga domnul primar”, la care domnul Nistor raspunde:
“In 4 ani 2008-2012 s-au achitat aproximativ 30 miliarde. In 12 ani s-au facut datori de 90 miliared. Daca aveti ceva sa-mi reprosati va rog sa-mi comunicati,nu eu sunt ordonatorul de plati si nu am adus 1 leu prejudiciu primariei si nu am avut si nu am vre-o afacere cu primaria.”
Ultimul mesaj din 4 aprilie ne aduce o noutate: “Am demisionat din functiile de viceprimar al orasului Aninoasa si presedinte al organizatiei locale al PNL Aninoasa”. Aici, cred ca sunt alte probleme, probabil personale dom` Mihaita. Centrul hotaraste.
In Vulcan, un pic mai liniste, domnu` Ile nu are cont, dar, Alina Cirstoiu activeaza in spatiul virtual unde posteaza chiar si articole de ziar. La fel, viceprimarul nu este mai prejos si, Angela Stoica, cu o pornire mai „devreme” pe facebook decat primarul de la Petrosani, din cauza problemelor politice a mai stagnat in activitatea… de pe siteul de socializare.
Ultimele activitati pe care le putem numara pe pagina dansei sunt, printre urari de bine, prosperitate si sanatate, si unele like-uri de pe paginile celor doua cotidiane Cronica Vaii Jiului si Ziarul Vaii Jiului. Asta, prin 15 martie. Mai este timp, doamna viceprimar. Spor in activitate.
Dupa un drum lin, ajungem la Lupeni. Aici se simte. Pana si „planetara” modemului de internet se zgaltaie printre gropile de la intrare. Primarul Cornel Resmerita nu are cont pe facebook, dar are grija contracandidatul sau, Constantin Branduse, sa fie activ. Printre bancuri, like-uri, multumiri si felicitari de „la multi ani”, domnul Branduse are pe perete o fotografie care ne-a atras atentia, intitulata „La botez cu viitorul primar(sper)”, conul Costica este de-a dreptul cool.
In rest, dupa cum am zis, bancuri, videoclipuri, like-uri, link-uri, etc.
La Uricani, este o pauza totala. Sau mai bine zis, liniste. Ba, nu, ma contrazic. Liniste nu e deloc. Se mai aude mina… care inca mai produce… roduce…oduce… duce… Si se duce… Dixit!
Asadar, aparitia internetului ne-a schimbat viata si socializarea a capatat alte forme, iar acest mediu virtual se dovedeste a fi, cateodata, o jungla. Ramane pe voi, cititorii cotidianului Cronica Vaii Jiului sa le dati o nota!