Ancheta in cazul exploziei de la Mina Uricani se dovedeste a fi mai grea decat s-a crezut initial.
Pana acum, procurorul de caz a audiat si reaudiat martorii, care au avut marturii contradictorii in legatura cu imprejurarile in care s-a produs explozia, iar cercetarea nu este nici pe departe de final.
„In actuala perioada, suntem in faza de evaluare si analizare a probelor, urmand sa dispunem masurile care se impun. Elemente esentiale noi, sigur, nu au aparut, dar elemente de conjunctura vor fi intotdeauna. Multe dintre ele trebuie verificate si de aceea este un proces amplu de verificare -reverificare a acestor imprejurari. Pana acum, in acest dosar au fost audiate in jur de 200 de persoane, ceea ce pentru o singura persoana, care are calitatea de anchetator, este foarte greu”, a declarat Ioan Nicodim, procuror la Parchetul de pe langa Tribunalul Hunedoara.
Pe parcursul cercetarilor, anchetatorii au inaintat si o alta ipoteza a cauzei accidentului. Aceea ca deflagratia s-ar fi produs din cauza unei lampi de mina si nu in urma unui arc electric, asa cum se presupunea initial. De asemenea, pentru a putea reconstitui puzzle-ul evenimentelor, o portiune a locului unde a avut loc explozia, a fost redeschisa. Inspectorii ITM au finalizat ancheta proprie in data de 15 iulie, anul trecut, iar pentru avizarea cercetarilor, la Petrosani a venit chiar inspectorul general de stat al Inspectoratului Teritorial de Munca, Dantes Nicolae Bratu. De atunci, dosarul a luat calea Parchetului, loc unde se afla si astazi. „Din probele administrate in cauza, sigur ca se contureaza vinovatii sub aspect penal”, a mai declarat Nicodim. De altfel, acesta a avansat si un termen de cel mult doua luni de finalizare a cercetarilor.
Accidentul de la EM Uricani a avut loc in data de 5 februarie 2011, cand cinci angajati au murit in urma unei explozii de metan.
Luiza Andronache