Guvernul a „rezolvat” problema infiintarii Complexului Energetic Hunedoara, a carui infiintare a trenat foarte mult timp si care este atacat in instanta chiar dinainte de a se naste. In consecinta, au decis schimbarea presedintelui Consiliului de Administratie de la Sucursala Electrocentrale Paroseni, in speranta ca va urgenta lucrurile. Cum numirile se fac musai pe criterii politice, nici Termocentrala Paroseni nu putea sa faca exceptie de la aceasta regula, iar acum presedintele CA este presedintele PDL Hunedoara, Dorin Gligor, chiar daca CV-ul lui nu tradeaza neaparat experienta in domeniu. Informatia a fost confirmata chiar de Dorin Gligor: „Asa este. Numirea s-a produs, in primul rand, datorita faptului ca a stagnat cam mult formarea complexului energetic. Din acest motiv a fost, probabil, schimbata, persoana dinaintea mea”. Fostul subprefect de Hunedoara spune ca numirea s-a facut pe o perioada determinata, de aproximativ 3 luni, pentru ca se spera ca pana atunci sa se infiinteze CE Hunedoara, care va avea un singur consiliu de administratie. Iar sursele noastre spun ca Dorin Gligor si-ar dori ca el sa fie acela.

In varsta de 46 de ani, Dorin Gligor a absolvit Facultatea de Mecanica din cadrul Institutului Politehnic “Traian Vuia” din Timisoara. Intre anii 1991 si 1997 a lucrat ca inginer la Acvacalor Brad, iar intre anii 1997 si 2001 a fost director al acestei societati. Intre anii 2001 si 2005, Gligor a fost director la o firma privata de constructii, iar in perioada 2005-2009 a fost director tehnic al SC Apaprod SA Deva.

Carmen Cosman