Trei firme din Valea Jiului conduc in top-ul datornicilor catre ITM, conform informatiilor facute publice de reprezentantii Inspectoratului Teritorial de Munca Hunedoara.
Valea Jiului conduce din nou in clasamentul datornicilor. De aceasta data vorbim despre datoriile intregistrate la ITM Hunedoara, pe lista caruia pe primele locuri se afla SC Prestcom Hercules SRL din Lupeni, cu o datorie de 19.474 de lei, urmat de Clubul Sportiv Jiul Petrosani, cu 2.753 de lei si Asociatia Infomedica World din Lupeni, cu o datorie de 2.707 lei. Lista datornicilor facuta publica de ITM Hunedoara mai cuprinde firme din Deva, Orastie, Vata de Jos, Harau si Hunedoara. De la primii 10 datornici, ITM are de recuperat 29.979 de lei, in conditiile in care totalul celor 768 de debite este de 49.225 de lei.
Conducerea Inspectoratului este decisa sa se adreseze instantei de judecata pentru recuperarea datoriilor si spune ca se asteapta doar emiterea unui ordin de ministru care sa dea startul recuperarii datoriilor de la firme. Firmele care au ales sa pastreze carnetele de munca la ITM, care sa opereze datele in documente trebuie sa plateasca lunar 0,75 la suta din fondul de salarii. Firmele care pastrau carnetele de munca la sediul lor au de achitat o taxa de 0,25 la suta din fondul de salarii. Aceste creante reprezinta tocmai comisionul datorat Inspectoratului de Munca.
Carmen Cosman