Zeci de muncitori s-au aflat sambata pe DN 66, pe tronsonul Baru Mare – Hateg, acolo unde ar fi trebuit sa ajunga ministrul Transporturilor si Infrastructurii, Adrian Nazare.
In ciuda vremii si a faptului ca ba ploua, ba ningea, ba mai iesea soarele, pe tronsonul Baru Mare – Hateg, acolo unde Nazare era asteptat sa ajunga, zeci de drumari lucrau cu spor, supravegheati indeaproape de reprezentantii Straco, cei care au preluat lucrarea. Unii munceau la amenajarea viaductului peste calea ferata, altii la largirea partii carosabile, iar altii dadeau pur si simplu cu matura, ori vopseau bordurile si parapetele caii de acces nefinalizate inca. Ghinion, insa, ministrul Transporturilor nu a mai venit in judetul Hunedoara, iar truda muncitorilor a putut fi admirata doar de soferii care au trecut prin zona si au privit cu uimire toata aceasta desfasurare de forte. Treburi mai importante l-au intors pe oficial din drum, inainta sa mai poata vedea care este stadiul lucrarilor la pasajul CF de la kilometrul 147, acolo unde era preconizat sa ajunga.
Pe de alta parte, daca tinem cont de termenul scurt de finalizare a lucrarilor pe acest tronson primit de cei de la Straco, respectiv 27 aprilie, toata aceasta zdroaba a muncitorilor are sens, dar nu ar fi prima data cand termenele de executie sunt incalcate si amanate.
Lucrarile la acest drum au demarat in 2003, iar la vremea respectiva Ministerul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei anunta ca valoarea lucrarilor este de 46 de milioane de euro. In 19 martie 2003, Administratia Nationala a Drumurilor, actuala Companie Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale, a contractat aceasta lucrare cu trei constructori, pentru fiecare tronson cate unul. Termenele de executie
s-au tot prelungit, mai ales ca unul dintre constructorii initiali, firma Prodeftiki, a dat faliment si a trebuit inlocuit, iar preturile au crescut in timp, odata cu modificarea proiectelor.
Termenul limita de finalizare a lucrarilor a fost, initial, vara anului 2006, dupa care s-a prelungit pana in toamna lui 2007, ulterior fiind la 31 martie 2010, insa la amenajarea DN 66 se lucreaza si acum pe mai multe portiuni si au fost avansate noi termene de executie.
Carmen Cosman