In fiecare intersectie, ii poti vedea zilnic. Te roaga sa ii iei in masina, in microbuze, in autobuze, pentru a ajunge la vreo manastire, unde spera sa gaseasca ceva de mancare, promitand ca pot face tot felul de munci in schimbul unei felii de paine pentru ei si a unui leu, pe care-l vor da mai tarziu parintilor…
Unor parinti inconstienti, care stau acasa si isi trimit copiii prin frig, printre straini, hoti, escroci, poate pedofili, pentru a le aduce mai apoi bani sa-si cumpere tigari si bautura.
Este povestea trista si reala a unor copii din Valea Jiului, poveste care se poate asemana cu a copiilor oropsiti de pretutindeni. Unii dintre ei se umplu, an de an, luna de luna, de rani emotionale care nu le vor trece niciodata si mai tarziu vor ajunge niste epave umane, precum parintii lor. Nu cred ca au vreo scapare. Altii, in schimb, lupta sa scape de o familie care le nenoroceste viata si, chiar daca sunt batuti, umiliti, poate abuzati sexual, isi fac o viata a lor, pe care o vor normala si uneori le si reuseste.
Andrei are 20 de ani, este din Vulcan si a renuntat la scoala la 8 ani, cand parintii au considerat ca daca stie sa se semneze si sa socoteasca banii, e de ajuns. A cersit, a furat, s-a batut, s-a imbatat si nu crede ca este vreo speranta pentru el. Cand are noroc, lucreaza cu ziua pe ici, pe colo. Cand nu, cerseste, fura fier vechi, carbune sau face ”mici combinatii”. ”Nu stiu ce sa spun, daca sunt multumit de viata mea. Probabil ca asa trebuie sa fie, nu vreau sa ma gandesc ca as fi fost altfel. Oricum mie nu mi-a placut sa invat, mama este bolnava, are ajutor social si sunt singurul care aduce bani mai multi in casa. Merg la fier vechi, la carbune, sap gropi, fac de toate, sunt bun de munca. Lucrez si la momarlani, am lucrat si la padure, la alti oameni, ma descurc destul de bine. Ca nu am scoala, asta este, o sa fie si vremea mea. Nici Becali nu are prea multa scoala si uite ce bogat este, la fel si Guta, important este sa stii care este combinatia corecta”, ne spune tanarul, razand.
Care este acea combinatie nu vrea sa ne spuna, dar zambetul lui ne face sa intuim ce se petrece…
Urmatorul caz este Maria, de 24 de ani, din Lupeni. A crescut la casa de copii de la Bretea Strei, de unde, spune ea, s-a intors cu sechele. ”Ceilalti copii de acolo ma bateau, ma luau de par, imi faceau numai lucruri rele. Am fugit odata de acolo si am venit acasa, cum am putut, iar mama m-a trimis inapoi, mi-am dat seama atunci ca nu ma vrea. Dupa ce am facut 18 ani, m-au dat afara, ca nu mai poate statul sa ma tina si sa-mi gasesc de lucru. Dar cum sa imi gasesc de lucru, cand eu am certificat ca as fi retardata? si nu sunt! Poate ca nu stiu sa citesc bine, nu stiu matematica, dar asta nu inseamna ca sunt inapoiata mintal”, crede tanara.
Dupa ce a iesit de la casa de copii, s-a dus in Bucuresti. Auzise ea ca in Capitala lucrurile sunt altfel. ”Am avut o prietena, Claudia, care era mai mare ca mine si era la Bucuresti si imi spunea cati bani face. M-am dus si eu dupa ea, dar ea facea bani din ceva urat… se prostitua. Eu nu am vrut, am visat sa am familia mea. Ca sa ajung inapoi in Valea Jiului am cersit, am fost batuta de aurolaci, mi-au luat banii, iar am cersit… A fost foarte greu, dar am reusit sa ajung. Acum am noroc ca am un frate la care stau si el ma ajuta, ma sustine, imi spune ca o sa fie tot timpul cu mine”, povesteste Maria.
Robert, de 15 ani, din Vulcan, vinde ziare de cand era mic. Spune ca e mai bine decat sa cerseasca si sa fure:
”Eu iau ziare care nu le mai trebuie oamenilor si le vand. Ma duc de fiecare data si le vorbesc frumos, iar ei imi cumpara ziarele, chiar daca nu sunt din ziua respectiva. Deci nu e cerseala. Am cinci frati si trebuie sa avem grija de noi. Cand nu avem ce manca, mergem la manastiri, la biserici si acolo ne mai ajuta calugarii din cand in cand. Este viata grea, dar ne-am obisnuit”.
Anamaria NEDELCOFF
