La 75 de ani traieste singur intr-un sat uitat de lume si chiar daca ii e greu, nu ar da salbaticia pentru civilizatie. Fericirea se compune din lucruri marunte, spune o vorba, iar pentru Nea Aron animalele sunt cele care ii implinesc viata.

Nea Aron traieste in satul Rosia, un catun aflat in Muntii Metaliferi, chiar la granita cu judetul Alba. Drumul e lung si greu, prin salbaticie, iar zapada rezista in aceste locuri pâna la sfârsitul lui aprilie. Dar pentru Nea Aron, un batrân de 75 de ani nimic nu e prea greu si s-a invatat chiar si tacerea prelungita. Oricum nu are cu cine vorbi in satul uitat de lume. Este singurul locuitor al satului si spune ca, desi ii lipsesc oamenii cu care ar mai schimba cu drag câte o vorba, este cel mai fericit om. Se poate ocupa de cresterea animalelor, de ceea ce a invatat de la tatal lui. A vazut si cum e viata la oras, pentru ca a trait in Orastie pâna la pensie, dar n-ar mai vrea sa se intoarca si e fericit când cei doi copii ai lui ii trec pragul. „Viata aici este grea, conditiile sunt care sunt. Am ramas singur, de vreo zece ani nu mai e nimeni in satul Rosia. Am trei vaci, am zece oi si ma ocup de ele. Mai vin copiii pe la mine când se poate. Is crescut aici, am stat 43 de ani aci si nu as pleca

niciodata. Am trait la Orastie, la oras unde am muncit pâna la pensie dar tot aici e mai bine. Am un baiat si o fata care stau la oras si mai trec pe la mine ori de câte ori se poate. Acu e drumul greu si vedeti care is conditiile”, spune Aron Truta. Copii ar vrea sa-l duca cu ei, la oras dar mosul nici nu vrea sa auda.

S -a gaspodarit singur

Chiar daca iarna aceasta a fost una foarte grea si primavara inca nu se arata in catunul de munte, mos Aron s-a gospodarit singur, asa incât sa nu duca lipsa de nimic. Are trei puturi din care-si ia apa, lemne de foc pentru tot anul si mâncare pentru o garnizoana. A tras toata vara pentru a supravietui iarna. De altfel, in catun cam tot timpul iernile au fost grele, asa ca el n-a fost luat prin surprindere. „Daca te gospodaresti din timp ai. Nu-mi lipseste nimic, am trei puturi de unde imi iau apa. Cu apa e ceva problema, ingheata. De aia am facut trei puturi si vine prin cadere. Asa sunt sigur ca am apa pentru mine si animale”, spune nenea Aron. O zi pentru batrân inseamna 12 ore dedicate vietatilor din ograda si câteva ore de odihna.

„Tot timpul ma ocup de animale. Am 10 oi, am si 4 fatate. Vin la vaci si le dau de mâncare, mai lemne pentru foc si ma ocup de miei. Trece timpul prin jurul casii, imediat trece aci iarna. Vara merg la lucru la coasa, mai punem cartofi, zarzavaturi ca sa avem iarna”, povesteste batrânul. Spune glumind ca este seful satului. „Am invatat ceva de când sunt singur, am invatat sa tac. N-am incotro!”

Cazul lui mos Aron nu este singular, in judetul Hunedoara fiind mai multe sate si catune in care mai traieste doar un suflet. Oamenii, legati puternic de glia parinteasca, spun nu si-ar abandona in veci satul in care s-au nascut si au crescut.

Carmen Cosman