Au luptat cu arma în mânã acolo unde Tara a avut nevoie de ei, au fost rãniti, iar acum, în amurgul vietii, a venit si rândul lor. Împovãrati de bãtrânete si suferintã si umiliti de un sistem care nu reuseascã sã gãseascã decât o mânã de bãnuti pentru cei care si-au riscat viata pe front, veteranii de rãzboi din Valea Jiului au primit, joi, titlul de “Cetãtean de Onoare al judetului Hunedoara” si câte un premiu în bani.
Moment emotionant joi, în Sala de Marmurã a Primãriei Petrosani, unde câteva zeci de veterani de rãzboi din Valea Jiului si Bãnita au primit diplomele de “Cetãtean de Onoare” al municipiului Petrosani si un premiu de 200 de lei, înmânate de presedintele Consiliului Judetean Hunedoara, Mircea Ioan Molot. În total, în Valea Jiului sunt 52 de veterani, însã o parte a fost reprezentatã de copiii eroilor nostri, iar altii nu au putut veni deloc si nici nu au avut pe cine trimite sã le ridice premiul. Mircea Molot recunoaste cã acest gest ar fi trebuit sã vinã mai devreme, în urmã cu 10 ani când a preluat presedintia CJ Hunedoara si când, cu sigurantã în judetul Hunedoara erau în viatã mai multi decât cei 800 de veterani de acum. “Îmi pare rãu cã nu l-am fãcut în urmã cu 10 ani si apoi sã-i sãrbãtorim în fiecare an, pentru cã acesti oameni meritã respectul nostru si mãcar atât putem sã facem pentru ei, noi, autoritãtile publice, sã ne întâlnim cu ei, sã stãm de vorbã…. Datoritã lor si celor care au luptat în celelalte rãzboaie, noi astãzi vorbim româneste si suntem în granitele în care România este de mult timp”, a declarat presedintele CJ Hunedoara. Acesta s-a declarat emotionat de întâlnirea cu veteranii de rãzboi, cãrora le-a înmânat diplomele cu ochii în lacrimi. 
“Nu cred cã pot sã exprim în cuvinte ceea ce am simtit. Mi-au dat lacrimile. Este un sentiment pe care îl trãiesti doar când îi strângi mâna si de apropii de fata dânsului sã-I spui “La multi ani!”. Te gândesti cã acesti oameni, în vremuri de restriste si jale, au întruntat cãlduri, ploi, viscol, zãpezi, fãrã niciun interes, cum se întâmplã astãzi”, a mai spus presedintele CJ Hunedoara.
De asemenea, primarul Petrosaniului, Tiberiu Iacob – Ridzi, care a gãzduit emotionantul moment, le-a multumit celor care si-au riscat viata pentru a apãra granitele tãrii. “Acest gest simbolic nu face altceva decât sã arate recunostinta pe care noi, generatiile de astãzi trebuie sã o avem fatã de dumneavoastrã si fatã de toti cei care au fãcut posibil ca România sã existe astãzi în aceastã formã si au fãcut acest lucru inclusiv prin sacrificiul suprem”, le-a spus Iacob – Ridzi veteranilor.
Suflete vii în trupuri mãcinate de suferinte
Bucurosi si emotionati deopotrivã cã meritele lor sunt recunoscute, veteranii de rãzboi din Valea Jiului au uitat pentru câteva momente de anii si suferintele care le toarnã parcã plumb în picioare si care le macinã trupurile. Au uitat, poate, si cã statul român le „recompenseazã” rãnile cãpãtate pe fronturile unde au luptat cu fix 250 de lei, cât este
pensia de veteran. Oricum, nu se plâng niciodatã si îi multumesc lui Dumnezeu cã, la peste 90 de ani cât au cei mai multi, încã sunt în viatã. Cornel Pârv are 94 de ani.
A venit la Primãria Petrosani îmbrãcat în straie populare. Pentru el, ca si pentru ceilalti veterani, astãzi este sãrbãtoare. Desi abia mai merge, nu se plânge. Singura grijã este dacã stã bine tricolorul, pe care si l-a pus dupã gât. Nu mai vede bine si tare i-ar pãrea rãu sã nu fi asezat cum trebuie drapelul României, la care tine atât de mult. În mânã tine un buchet de flori, din plastic, probabil cam de o vârstã cu el, pe care ar vrea sã le ofere, cu drag, presedintele CJ Hunedoara, emotionat de gestul acestuia. Vistian Balcan are tot 94 de ani. A luptat în Caucaz, unde a fost rãnit. Nu a mai putut rãmâne pe front si s-a întors în tarã, dar a rãmas alãturi de fratii lui de eroism. Pentru sacrificiul sãu, statul român îl recompenseazã cu 250 de lei. Are însã pensia pentru limitã de vârstã, cãci a lucrat o viatã întreagã, si nici prin capo nu-i trece sã se plângã. Mai greu este cu bãtrânetea, dupã cum ne spune Dumitru Alionesc: „Nu viata e grea, picioarele sunt grele”. A luptat pe frontul de Apus, pe cel de Rãsãrit, iar la 93 de ani nu se dã bãtut. Iar pentru Dumitru Vãduva, care a fost la Radna, Pãulis sau Sâmbãta, la Scoala Militarã, cea mai apãsãtoare este singurãtatea. Are 89 de ani si a avut doi fii. Unul a murit de tânãr, iar cel de-al doilea, care are si el 60 de ani, e la sute de kilometri depãrtare.
Sunt povesti de viatã uimitoare, pe care bravii nostri eroi le istorisesc cu inima deschisã. Pãcat cã prea putini se mai apleacã asupra „istoriei vii”, care se stinge putin câte putini, cu fiecare zi care trece.
Carmen Cosman
