Reprezentantii Centralei Miniere Meridian si ai Sindicatului Muntele, au inclus ieri cateva prevederi in Contractul Colectiv de Munca prin care se reglementeaza acordarea unor prime.
Astfel, s-a stabilit ca angajatele din Companie vor primi un adaos de 8 Martie, iar minerii cate unul de Pasti, la fel cum s-a intamplat in fiecare an. Actul aditional cu privire la aceste lucruri, a fost semnat intre sindicate si administratia CNH.
“Vorbim de revenirea la articolele din contract care n-au fost prevazute in actual CCM. Astazi(ieri) am reusit sa obtinem pentru salariatele Companiei acel drept de 8 Martie pe care l-au avut si anul trecut si, de asemenea, am mai reusit sa obtinem si adaosul salarial pentru Paste”, a declarat Petre Nica, presedintele Sindicatului Muntele.
Tot in cadrul discutiilor de ieri s-a stabilit si cuantumul sumei pe care o vor primi femeile de ziua lor. “Femeile vor primi 100 de lei prima, iar salariatii vor primi tichete cadou intr-un cuantum pe care il vom stabili impreuna cu conducerea Companiei in saptamana premergatoare sarbatorii Pastelui ”, a mai precizat Nica.
Luiza Andronache