Vlad Lăutaru regretă incidentul din timpul zilei alegerilor și își retrage plângerea. A motivat că vrea să joace cinstit, după ce a afirmat că a fost lovit în piept de candidatul independent Dorina Niță. Aceasta din urmă, însă, nu își va retrage actul îndreptat împotriva celui pe care l-a împins, motivând că a fost provocată constant, în repetate rânduri.

Într-o conferință de presă pe care a susținut-o în sala de consiliu de la Petroșani, pentru că este consilier local, Vlad Lăutaru a spus cât de mult a regretat evenimentul din ziua alegerilor și că a decis să își retragă plângerea de la poliție. El a sunat la 112, în 9 iunie, să spună că a fost lovit de Dorina Niță, candidat independent la funcția de primar. Lăutaru a venit și cu imaginile, primite „de pe un număr de telefon necunoscut”, dar care sunt luate din sistemul video al școlii în care a avut loc incidentul. „Incidentul este unul regretabil. Eu nu am făcut altceva decât să raportez la 112 acest incident. (…) Am iertat-o, pentru că este o femeie care are vârsta mamei mele și care ar putea să îmi fie mamă. Ca bărbat și ca om politic, pot să iert acest gest, motiv pentru care mi-am retras plângerea penală pe care am făcut-o împotriva doamnei Dorina Niță”, a spus Vlad Lăutaru, consilier local la Petroșani.
În schimb, Dorina Niță spune că încă nu s-a decis să își retragă plângerea, pe care a făcut-o, la rândul ei, simțindu-se agresată verbal. A precizat, într-un comunicat de presă, că „imaginile prezentate de Vlad Lăutaru, fără sonor și fără o prezentare mai largă a contextului (adică de când a intrat în incintă), nu au rolul de a edifica deloc situația. (…) În imagini se vede doar cum l-am îndepărtat (deși el susținea inițial că i-am dat un pumn), fără a se auzi schimbul de replici, iar faptul că un tânăr mă provoacă, nu pentru prima dată, și nu doar pe mine, a dus la o situație regretabilă”, a precizat Dorina Niță, consilier independent la Petroșani.
Vlad Lăutaru a mai precizat și că gestul său vine în contextul în care urmează și alte campanii electorale în acest an și, ca să lămurească lucrurile a subliniat și că nu are în vedere postul de viceprimar de la Petroșani.„Momentan nu am această opțiune. Nu am discutat cu nimeni despre această posibilitate. Mai avem 3 luni de zile din actualul legislativ, după care se va instala în funcție noul legislativ și vom alege și viceprimarul dintre consilierii locali”, a conchis Vlad Lăutaru, consilier local la Petroșani.

Diana Mitrache
Foto captură de pe camerele de supraveghere