Se lucrează în ritm alert și cu trafic restricționat în zona de pe drumul național, ce aparține municipiului Petroșani. În unele zone s-a făcut decopertarea totală a infrastructurii, pentru că drumul era degradat. Șantierul a fost vizitat de cei care au finanțat lucrările.
Traficul pe DN 66, în dreptul sensului giratoriu cu avion de la Petroșani, este restricționat, pentru că sunt lucrări ample acolo. S-a rașchetat o parte din drum, iar apoi va fi turnat asfaltul. Și această porțiune a fost preluată de Consiliul Județean Hunedoara, pentru reabilitare. Aici, însă, s-a coborât până la o cotă mai joasă, înainte de turnarea stratului nou de asfalt.
„Fostul prefect de tristă amintire pentru județul Hunedoara ne critică pentru că punem asfalt peste asfalt. Sigur că îi transmit de la Petroșani, dintr-o zi frumoasă cu ploaie, că ploaia e bună pentru pătrunjel și nu pentru asfalt. Că nu turnăm asfalt pe ploaie, ci doar se fac lucrări ce pot fi făcute și când plouă. Dar vom pune asfalt și degeaba ne critică”, a spus Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara.
„Îi mulțumesc domnului președinte al CJH, Laurențiu Nistor pentru faptul că a acceptat să de hotărârile de Consiliu Județean, așa încât acest tronson să fie reparat pe banii CJH. E un mare ajutpor pentru Petroșani și, alături de acest drum, vor mai fi alte două porțiuni care vor fi reabilitate pe banii Consiliului Județean”, a adăugat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Lucrările pe drumul național se vor desfășura cu restricții, până la finalizarea lucrărilor de asfaltare.
Diana Mitrache