Mai mulți oameni care locuiesc pe o stradă din apropierea Primăriei Aninoasa au protestat în fața instituției. Au cerut să fie introdus gazul metan și pe strada lor. Și au adus cu ei buteliile de aragaz goale și roabele cu care cară lemne. S-au săturat de promisiuni, au spus ei și i-au cerut primarului Nicolae Dunca să se implice.Sunt aproximativ 10 case pe strada Progresului, dar pe locatarii de aici nu i-a ajuns progresul. Nu au gaz metan și spun că cheltuie sume uriașe pe lemnele de foc și pe cărbuni, ori buteliile de aragaz. Așa că au ieșit în fața primăriei cu butelii goale și boxe, ca să protesteze.
„Sunt pensionar și am lucrat la mina Aninoasa 22 de ani. Am rugat pe domnul primar să ne bage gazul de vreo 10 ani. Tot ne tărăgănează și spune că nu are bani. Suntem pe strada Progresului, 10 familii, oameni care avem vârste între 75 și 80 de ani. În Aninoasa este gaz peste tot, numai aici, pe strada noastră, nu. Îi trebuie 8 m de țeavă. Eu sunt om bolnav, operat, acum ieșit din spital. Dar fac și eu un efort, să primesc gaz”, a spus un pensionar.
„Ne-au pus să facem tot felul de cereri și angajamente că ne bagă gazul. Am hârtii din 2021, din 13 ianuarie, și niciun rezultat. Și cât mai trebuie să așteptăm? Noi am construit România asta, ei ce fac? O vând? Și pe noi cu ea? Aici erau mii de oameni în Aninoasa, familii de mineri. Era comună. Acum, suntem o mână de oameni, dar e oraș. Ce oraș? Nu se poate așa, că nu suntem bătaie lor de joc. Aia e instituția noastră și, dacă ceva nu ne convine, sunăm la 112 să îi pună la punct, să facă ordine, nu să stea călare unul peste altul, la birouri”, a spus un altă localnică, o femeie care stă pe strada Progresului.
„Anul trecut am luat 6 mașini de lemne. Anul ăsta am luat 5 și, dacă mai stați un pic, vedeți că îmi vine a 6-a. Nu durează mult. Cât lemn să mai iau, ca primarul orașului Aninoasa să îmi bage gazul?”, a spus un alt protestatar.
Revoltați, oamenii ne-au arătat strada lor, una în aproprierea primăriei și au adus, la poarta instituției butelii goale de aragaz.
Primarul, însă, le promite gaz, doar să mai aibă un pic de răbdare.
„Noi avem proiectul aprobat, lucrăm la studiul de fezabilitate și la licitație, ca să vedem care este operatorul care va veni să introdusă gazul și avem și fondurile necesare. Dar ei zic că, după alegeri, nu îi mai bag în seamă. Dar nu pot să trec peste etapele legale și, după ce le trecem, avem gaz pe toate străzile din orașul Aninoasa. Într-o lună-două terminăm faza de proiectare și dăm drumul la licitație. Până în toamnă, eu zic că vor avea gaz”, a spus Nicolae Dunca, primarul orașului Aninoasa.
Oamenii spun că de peste 10 ani așteaptă și tocmai de aceea au protestat. Asta, pentru că, așa cum au spus și ei, se tem că, după alegeri, lucrurile se vor tergiversa mai mult.
Diana Mitrache