A u distrus arhivele, ori le-au trimis în alte județe și acum, oamenii din Valea Jiului nu pot primi adeverințe. Ba mai rău, sunt oameni care, pentru că nu găsesc arhivele, nu pot ieși acum la pensie. Situația este fără precedent și asta acum, când toți pensionarii caută adeverințe, pentru recalcularea pensiilor.
Oamenii din Valea Jiului s-au trezit că, firmele la care lucrau ei, foste uzine de utilaj minier, mine care s-au închis, ori uzinele care reparau utilajele miniere și chiar societatea care le servea masa minerilor, nu mai au arhive. În unele cazuri, acestea s-au distrus. În altele, au ajuns chiar în alte județe. Și foștii angajați, acum bătrâni, la pensie, nu știu unde să meargă. Sau, mai grav, cei ajunși în pragul pensiei nu pot să se pensioneze. „Oamenii au ajuns într-un impas. În afara exploatărilor miniere care au arhivele și le-au întreținut, dar și acolo mai sunt scăpări, că oamenii umblă după averințe poate un an, sau doi. Dar am întâlnit femei în vârstă, care au lucrat la cantinele miniere și ar fi putut să iasă la pensie, ori să beneficieze de o pensie mărită, dar nu au cui să se adreseze. Arhiva aceasta a dispărut
complet”, a spus Viorel Pascu, reprezentant al pensionarilor mineri.
După 1 aprilie 2002, nu au fost cuprinse, spun pensionarii, la calculul pensiilor următoarele venituri: k-urile, posturile postate suplimentar, sâmbetele și duminicile plătite și primele, care erau cam 3 în fiecare an. Arhivele nu se găsesc, așa că nimeni nu mai poate demonstra acum cât a lucrat. Iar în unele cazuri, oamenii sunt puși pe drumuri.
„La UPSRUEEMP, arhiva este într-o comună din Dolj, lângă Craiova și eu am dat această adresă la mulți oameni care mi-au solicitat-o. Iar
contra-cost, li se răspunde doleanțelor lor. Dar grav este arhiva de la UMIROM. Acolo plouă, lichidatorul judiciar nu și-a făcut datoria. A avut, la masa credală, mai mulți bani de luat de la CEH. Acolo sunt documente care trebuie să fie protejate 50 de ani. Și arhivă este, dar acoperișul s-a prăbușit și, în scurt timp, nu va mai putea fi folosit niciun act. Oamenii au dat în judecată, dar nu au avut câștig de cauză. Iar acolo sunt oameni care au lucrat la forjă, în condiții foarte grele și, la mine au ajuns femei, care au plâns că nu au reușit să iasă la pensie”, mai spune Viorel Pascu.
Pensionarii s-au adresat celor de la Prefectură, dar și celor de la Arhivele Naționale. Dar, în teritoriu nu a ajuns nimeni.
„Am luat hotărârea ca, pe calea instituțională, să aflăm care sunt adresele tuturor arhivelor care dețin astfel de documente. Pentru că ele nu sunt doar la Arhivele Naționale. Sunt și la alte arhive private, unde le-au dus firmele care au lichidat aceste societăți, care au intrat în isolvență, sau faliment”, a spus Doris Visirin, prefectul județului Hunedoara.
Mai mult, prefectul județului Hunedoara, spune și că ia în calcul să verifrice modul în care le sunt eliberate, pe bani, aceste adeverințe. Asta, pentru că sunt oameni care au spus că au dat minim 500 de lei pentru a primi o hârtie. „O să facem demersuri să vedem dacă este eral și putem disuta cu ei, dacă percep tarife mari pentru a elibera aceste adeverințe. Vedem d ece, la acest cuantum și, dacă pot fi reduse. Am înțeles că sunt
tarife între 500 și 2.000 de lei”, a conchis prefectul județului Hunedoara, Doris Visirin.
Diana Mitrache