Mai multe percheziții au avut loc în Valea Jiului, după ce, sub nume fals, mai mulți oameni au comandat electronice și electrocasnice și, după ce le-au primit, nu au mai dat banii. Vorbim despre o rețea, parte într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Petroșani.
O firmă din Petroșani a fost înșelată de mai mulți oameni care se recomandau ca reprezentanți ai unor societăți comerciale. Comandau produsele electronice, sau electrocasnice, dar, după ce le erau livrate, nu plăteau.
Paguba este de 87.000 de lei, iar până acum, polițiștii au reușit să recupereze doar 6000 de lei.
Descinderile de acum sunt în continuarea cercetărilor care se efectuează într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani privind comiterea infracțiunii de înșelăciune, Perchezițiile domiciliare au avut loc pe raza mai multor localități din Valea Jiului, În continuare se efectuează cercetări față de prezumtivii autori în stare de libertate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani.
Diana Mitrache