În ziua de 12 februarie 2024 Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, în prezența administratorului public al Consiliului Județean Hunedoara, Costel Avram și a unor utilizatori, a trăit un eveniment cu totul special, care i-a bucurat pe toți cei care își desfășoară activitatea în această instituție, i-a bucurat pe toți cei care recurg la serviciile bibliotecii, respectiv ale Filialei nr. 1.
Cu sprijinul generos al Consiliului Județean Hunedoara, al președintelui Laurențiu Nistor și al
administratorului public Costel Avram, care ne-a
alocat fondurile, Filiala nr. 1 a bibliotecii județene, cu o înfățișare modernă, elegantă, așa cum se cuvine să arate o bibliotecă a secolului XXI, și-a redeschis porțile, ocazie cu care le mulțumim pentru întregul sprijin pe care îl acordă bibliotecii, pentru deschiderea permanentă manifestată față de proiectele culturale, față de activitățile și realizările instituției noastre.
Toți cei prezenți au avut bucuria și plăcuta surpriză să constate că noua înfățișare a filialei este cu adevărat
primitoare, cu toate facilitățile necesare pentru crearea unei atmosfere de liniște și concentrare în universul cărților.
Lucrările care s-au executat sunt de o calitate deosebită, lucru remarcat și de oaspeții noștri, care au fost plăcut impresionați de modul în care s-a reușit „îmbrăcarea” acestei filiale în straie noi, moderne și elegante.
În sediul reabilitat, totul a fost schimbat: de la gresie și faianță la tavanul fals, de la instalațiile electrice la cele sanitare, de la rampa de la intrarea în filială și pavajul scărilor exterioare la rafturile de la accesul liber și mobilierul de la Biblionet. Totul este nou și primitor, totul îi îmbie pe iubitorii de lectură, de carte, să treacă cu plăcere pragul acestei filiale ce pare că a renăscut. Spațiul reabilitat găzduiește aproape 29.000 de
volume din toate domeniile, calculatoare, accesibile utilizatorilor pe care îi așteptăm cu mare drag în noua ambianță de la sediul Filialei nr. 1 a bibliotecii județene.
Momentul inaugurării, dincolo de
caracterul festiv, așa cum este firesc, a fost unul emoționant, plin de bucuria datoriei împlinite, o datorie pe care Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva o are față de toți utilizatorii, față de toți prietenii ei.
Manager,
Ioan Sebastian Bara