Î n săptămâna 22-28 ianuarie 2024, în județul Hunedoara s-au înregistrat un număr alarmant de cazuri de afecțiuni respiratorii. Potrivit datelor furnizate de DSP Hunedoara au fost raportate un total de 2423 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), 586 de cazuri de pneumonii, 100 de cazuri de gripă și 49 de cazuri de COVID-19.
Aceste cifre reflectă importanța critică a respectării măsurilor de prevenție și a strategiilor de gestionare a bolilor respiratorii în comunitate. Autoritățile recomandă ferm respectarea protocoalelor sanitare și încurajează vaccinarea pentru a proteja sănătatea publică și a împiedica răspândirea infecțiilor în județul Hunedoara.
Recomandări pentru prevenirea răspândirii infecțiilor
Având în vedere creșterea alarmantă a numărului de cazuri de îmbolnăvire prin gripă și depășirea mediei înregistrate în sezoanele anterioare, precum și instituirea stării de alertă epidemiologică determinată de gripă, Ministerul Sănătății vine în întâmpinarea cetățenilor cu recomandări vitale pentru prevenirea și limitarea răspândirii infecției.
Pentru a contracara riscul de îmbolnăvire, este esențial ca populația să consulte medicul de familie la apariția simptomelor respiratorii, pentru stabilirea indicațiilor terapeutice și izolarea la domiciliu în cazul necesar, precum și pentru eventuale investigații suplimentare.
Persoanelor care prezintă simptomatologie respiratorie li se recomandă purtarea măștii de protecție în situații de deplasare în comunitate, respectarea etichetei tusei și strănutului, utilizarea de batiste de unică folosință și menținerea unei igiene adecvate a mâinilor, cu scopul de a reduce răspândirea virusului.
De asemenea, este important să se evite aglomerațiile, să se asigure aerisirea spațiilor închise și să se continue
vaccinarea antigripală, cu precădere pentru populația expusă la risc crescut de îmbolnăvire sau complicații, cum ar fi persoanele cu vârsta peste 65 de ani, gravidele, persoanele imunodeprimate sau cele cu afecțiuni cronice respiratorii sau cardiace.
În ceea ce privește instituțiile de învățământ, se recomandă realizarea
triajului zilnic în colectivitățile școlare, informarea părinților sau aparținătorilor legali privind semnele și simptomele infecțiilor respiratorii, asigurarea
materialelor necesare pentru dezinfecția periodică a mâinilor și suprafețelor,
precum și aerisirea regulată a încăperilor și respectarea etichetei tusei și strănutului. Aceste măsuri sunt esențiale pentru protejarea sănătății și siguranței membrilor comunității și pentru
reducerea riscului de răspândire a gripei și a altor infecții respiratorii.
Monika BACIU