O lege adoptată de Parlament, care așteaptă să fie promulgată de șeful statului, susține înființarea Punctelor Gastronomice Locale, ca instrument de sprijin și dezvoltare a zonelor rurale. Printre inițiatorii acestei legi se află senatorul PSD Cristian Resmeriță.

Inițiatorii acestui proiect de lege, care a trecut deja de Parlament, arată că aceste Puncte Gastronomice Locale vor contribui la creşterea bunăstării locuitorilor din zona rurală, vor permite crearea de noi locuri de muncă şi asigurarea unei surse de venituri stabile, diminuarea şomajului, accesul persoanelor cu dizabilităţi în piaţa muncii, menţinerea tinerilor în zona rurală, precum şi creşterea nivelului de educaţie privind igiena şi siguranţa alimentară. . Totodată, dezvoltarea Punctelor Gastronomice Locale va genera venituri suplimentare la bugetul de stat, va crea oportunităţi economice semnificative în zona rurală şi va diminua economia informală.
Senatorul PSD Cristian Resmeriță este unul dintre susținătorii acestei inițiative legislative de înființare a Punctelor Gastronomice Locale, sub forma unor unități de valorificare a producţiei primare locale, situate într-o localitate rurală, unde se prepară şi se servesc produse culinare şi băuturi, după reţete specifice zonei, direct către consumatorul final, pentru un număr maxim de 12 persoane simultan.
De precizat că, potrivit proiectului, produsele culinare din oferta Punctului Gastronomic Local se prepară din materii prime disponibile pe plan local, provenite în principal din producţia primară de la nivelul exploataţiei proprii, de la producători, pescari, vânători, culegători şi colectori de produse forestiere nelemnoase, astfel că vorbim despre o dezvoltare pe verticală.
Punctul Gastronomic Local poate fi înfiinţat de către persoane fizice şi persoane juridice, cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind înregistrarea sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a acestui tip de unitate.
Legea a fost trimisă la promulgare.

Carmen COSMAN – PREDA