S-au erijat în salvatorii termocentralei Mintia. Au protestat pentru salvarea mineritului, iar Diana Șoșoacă chiar a venit între mineri și le-a spus că guvernanții îi mint. Dar, în momentul dezbaterii ordonanței prin care Complexul Energetic Valea Jiului prindea viață, au votat împotrivă. Și aici vorbim despre toți senatorii ce fac parte din AUR.
Senatorul Cristian Resmeriță a luat cuvântul în plenul Parlamentului și, la Petroșani a venit să susțină o conferință de presă pe tema refuzului celor de la AUR. Și asta, deși s-au erijat în salvatorii minerilor, de câte ori au avut ocazia. Doar că, la momentul votului, nu că nu s-au abținut, ci au votat împotrivă, lucru taxat dur de cei care susțin continuarea mineritului de huilă. „Marea mea surpriză a fost grupul AUR. Au fost 9 senatori prezenți de la AUR și, din nefericire, nu am reușit să îi conving să voteze. Vă prezint și votul negativ pentru formarea CEVJ și pentru ajutorul de stat pe care complexul l-a primit. Cei 9 sunt: Ailelenei Evdochia, Cătană Adi, Ciromelea Vali, Cosma Dorinel, Costea Adrian, Dăneasă Mircea, Lavric Sorin, Mateescu Sorin și Neagu Ionuț. Toți senatorii AUR au votat contra înființări CEVJ și contra acordării unui ajutor de stat pentru buna funcționare a acestuia”, a spus Cristian Resmeriță, senator PSD.
Iar unul dintre senatori este chiar rudă cu cel care candidează la primăria Lupeni, din partea acestui partid, spune Cristian Resmeriță.
„Domnul senator Dănească Mircea este într-o relație foarte bună și foarte apropiată, de familie chiar, cu cel care , foarte probabil, va candida din partea AUR, la Lupeni, domnul Radu Napău. Cred că este chiar unchiul său. Eu vin acum și întreb: oare cei care doresc să candideze din partea AUR, la consiliile și primăriile din Valea Jiului, cum vor putea să răspundă celor care sunt interesați de Complexul Energetic Valea Jiului? De ce au votat contra minerilor din Valea Jiului?”, a mai spus Cristian Resmeriță.
Legea împotriva căreia au votat senatorii AUR privește „aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr 79, 2023, privind acordarea unui ajutor de stat Complexului Energetic Valea Jiului, pentru închiderea și punerea în siguranță a extracției de huilă din cadrul exploatărilor miniere Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan”. De altfel, senatorii AUR au motivat că nu sunt de acord cu închiderea minelor.
Diana Mitrache