Consilierii județeni au aprobat în ultima ședință proiectul de hotărâre prin care Drumul Pavat din cadrul Sitului arheologic Sarmizegetusa Regia va fi conservat și restaurant.
Cele mai importante argument pentru acest proiect au fost acelea că Drumul Pavat poate deveni un parc arheologic pe măsura statutului său mondial, odată cu restaurarea și valorificarea sitului.
”Proiectul propune conservarea și restaurarea vestigiilor arheologice prezente in cadrul Sitului arheologic Sarmizegetusa Regia – Drumul Pavat şi punerea în valoare a acestuia, a componentelor sale arheologice, relația cu cadrul natural şi alte obiective de patrimoniu din ansamblu sau din împrejurimi etc. Alături de obiectivele majore adiacente, vestigiile şi Drumul pavat de la Sarmizegetusa Regia au potenţial de a deveni un parc arheologic pe măsura statutului său mondial, odată cu restaurarea și valorificarea sitului. Restaurarea şi amenajarea obiectivului vor avea un impact economic substanțial asupra aşezărilor din proximitate, sporind activităţile ce țin de turism, oferind astfel posibilitatea unei dezvoltări sustenabile pentru o zonă rurală cu mult mai puține posibilități și resurse financiare, prin înfiinţarea unor unități de cazare şi de alimentație publică…Față de considerentele enunțate, propunem inițierea unui proiect de hotărâre pentru dezbaterea și aprobarea Consiliului Judeţean Hunedoara, a documentației tehnico-economice (faza DALI) și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții: „Conservarea, restaurarea și punerea în valoare a Sitului Arheologic Sarmizegetusa Regia- DRUMUL PAVAT din cadrul sitului arheologic, punct Dealul Grădiştii””, arată documentul de ședință aprobat de către consilierii județeni.
Consiliul Județean Hunedoara continuă seria investițiilor în ceea ce privește punerea în valoare a istoriei de mii de ani din județ.
Monika BACIU