Consiliul Județean Hunedoara dorește implementarea unui proiect prin care se urmăreşte îmbunătătirea calității aerului și reducerea cantitătii de emisii de gaze cu efect de seră. În acest sens prin proiect se dorește achiziționarea de microbuze noi electrice, microbuze noi hibride și microbuze noi alimentate cu GNC.
Finantarea programului se realizează din veniturile rezultate din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, încasate la Fondul pentru mediu, în limita creditelor de angajament și bugetare prevăzute cu această destinație prin bugetul anual al Fondului pentru mediu.
” Încă 10 microbuze electrice vor ajunge în județul Hunedoara pentru transportul elevilor. De această dată, finanțarea vine de la Administrația Fondului de Mediu (AFM) și are o valoare de 15.000.000 de lei. Consiliul Județean Hunedoara s-a întrunit în ședință extraordinară și a aprobat depunerea proiectului „Îmbunătățirea transportului elevilor cu autovehicule mai puțin poluante în județul Hunedoara”, prin care se vor achiziționa cele 10 microbuze electrice. Criteriul care a stat la baza desemnării primăriilor din județul Hunedoara, care vor primi aceste microbuze, este numărul de elevi de pe teritoriul unității administrativ-teritoriale care necesită transport la și de la școală. Astfel, prin proiect va fi repartizat câte un microbuz primăriilor: Petroșani, Hunedoara, Brad, Simeria, Lăpugiu de Jos, Vulcan, Hațeg, Geoagiu, Uricani, dar și Centrului de Pedagogie Curativă Simeria, care se află în responsabilitatea UAT Județul Hunedoara. Aceste 10 microbuze vin în completarea primei tranșe de 23 de microbuze electrice alocate prin proiectul finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Prin acest din urmă program, au prioritate primăriile din mediul rural. După ce fiecare primărie din județ va primi câte un microbuz, desigur că, acolo unde este cerere mai mare, vom face alocări suplimentare. Susținerea educației și îmbunătățirea condițiilor de transport ale elevilor sunt deosebit de importante în contextul actual, iar existența mai multor surse de finanțare ne este de mare ajutor în implementarea proiectelor de transport verde pentru elevii noștri. Administrația Fondului de Mediu derulează un program la nivel național care prevede îmbunătățirea calității aerului și reducerea cantității de emisii cu efect de seră, prin utilizarea transportului elevilor cu autovehicule mai puțin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat (GNC). Finanțarea este asigurată din veniturile încasate de Fondul de Mediu, realizate din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră”, declară Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara
Monika Baciu