A pariția unui pui de urs pe artera din Defileul Jiului a creat panică, iar șoferii aflați în trafic au sunat la 112. Ursulețul, însă, a fugit în pădure, iar autoritățile care au ajuns în urma apelului telefonic, nu l-au mai găsit.
Puiul de urs ar fi fost văzut de șoferii care tranzitează șoseaua dintre Petroșani și Târgu Jiu, iar oamenii care au sunat la 112 au spus că animalul era în apropierea drumului. Dar, în momentul în care au ajuns specialiștii în zona indicată, animalul nu mai era.
„În urma unui apel la numărul de urgență 112, prin care s-a semnalat prezența unui pui de urs pe Drumul Național 66 din Parcul National Defileul Jiului, ne-am deplasat la fața locului împreună cu echipa mobilă a Inspectoratului de Jandarmi Județean „Tudor Vladimirescu” Gorj, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Gorj Poliția Bumbești Jiu și reprezentantul AVPS Elite Hunting.
În urma verificării zonei limitrofe fondului forestier, puiul de urs nu a mai fost găsit, mai mult ca sigur acesta reîntorcându-se în pădure”, scriu rangerii din Parcul Național Defileul Jiului.
Chiar dacă nu a mai fost găsit, animalul poate reveni oricând, așa că rangerii ne sfătuiesc să nu interacționăm deloc cu animalele sălbatice.
Cel mai bine ar fica urșii să nu fie hrăniți și oamenii să nu se apropie prea tare de ei. Și, în situații de acest gen, e bine să sunați la 112.
Diana Mitrache
Foto Parcul Național Defileul Jiului