G uvernul a adoptat proiectul privind acordarea unor ajutoare de urgență. Prin proiectul de hotărâre a Guvernului se propune acordarea de ajutoare de urgență în sumă totală de 1.867.500 lei pentru sprijinirea unui număr total de 423 familii și persoane singure care se află în situații de necesitate cauzate de incendii, alunecări de teren ori situații deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la creșterea riscului de excluziune socială, în vederea ameliorării situației sociomateriale, de locuit și de sănătate ale acestora. Două familii din județul Hunedoara vor beneficia de suma totală de 20.000 de lei. Propunerile de ajutoare de urgență au la bază anchetele sociale efectuate de către agențiile teritoriale pentru plăți și inspecție socială, centralizate la nivelul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, care a transmis situațiile centralizatoare cu respectivele propuneri Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.
Monika BACIU