Școlile rămân fără elevi, iar profesorii hunedoreni merg joi la un marș de protest la Deva. Liderii de sindicat spun că vor picheta Prefectura, așa cum, în restul țării, cadrele din învățământ vor protesta în fața Guvernului. Acolo își vor depune pixurile și stilourile.
Potrivit liderilor din învățământul hunedorean, joi, între ora 11:00-13:00, are loc un marș de protest, la Deva, pe traseul de la sediul Inspectoratului Școlar Județean – Prefectura Hunedoara.
La marșul de protest de la Deva -un marș al tăcerii- profesorii solicită participarea a câte două persoane din fiecare grupă sindicală din județ; iar din grupele sindicale din Deva, câte 15 persoane.
Sindicaliștii spun că se vor grupa între orele 10:00-11:00 în curtea Liceului Pedagogic și apoi, în semn de protest, își depune pixurile/stilourile în fața celor două instituții.
Între timp continuă greva generală și niciun profesor nu participă și nu realizează nicio activitate didactică.
Diana Mitrache