E levii care provin din familii cu venituri reduse ar putea
beneficia de sprijin guvernamental pentru a-și achiziționa calculatoare. Guvernul a adoptat Hotărârea privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, cu modificările și completările ulterioare.
Programul de acordare a unui
ajutor financiar intitulat ,,EURO 200” continuă și în anul 2023. De acest sprijin beneficiază elevii/studenții din învățământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, proveniți din familii pentru care venitul brut lunar pe membru de
familie este mai mic sau egal cu
250 lei.
”Având în vedere prevederile art. 2, la Legea nr. 269/2004, se propune ca beneficiarii să fie persoane care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) sunt elevi/studenți în învățământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani; b) au un venit brut pe membru de familie mai mic sau egal cu 500; Luând în
considerare faptul că plafonul de 250 lei, stabilit în anul 2018, nu a mai fost indexat, ca urmare a perioadei pandemice de COVID 19, cu influență și asupra modului de derulare a
programelor sociale, precum și a faptului că în această perioadă au existat numeroase intervenții ale Guvernului României, ale autorităților locale și ale altor entități prin care au fost achiziționate și puse la dispoziția elevilor mijloacele tehnice necesare de învățare, în mediul online, – evoluția indicelui prețului de consum comunicat de Institutul Național de Statistică în perioada 2022-decembrie – 2004-iunie, respectiv IPC=239,41, s-a propus un plafon de 500 lei”, arată documentul.
Monika BACIU