M ai multe echipe de polițiști au pornit o adevărată campanie în școli și la biserici. Vor astfel să încerce să îi conștientizeze și pe pietoni, copii și adulți, că sunt prea multe
accidente rutiere pe străzi. În România, un bătrân moare zilnic într-un accident de circulație.

În biserici, dar și la școală, polițiștii au mers printre copii și adulți ca să le spună câte ceva despre nromele rutiere. Sunt locuri aglomerate, iar astfel de acțiuni fac parte din seria activităților de educație rutieră.
Proiectul este unul național și a început în anul 2020, având ca temă, de data aceasta siguranța rutieră a persoanelor vulnerabile: copii și vârstnici.
Campania, derulată într-o notă sensibilă, vizează reducerea numărului de accidente rutiere în care sunt implicați copiii și vârstnicii în calitate de pietoni, dar și prevenirea acestora.
„Asigură-te că ajungi acasă.Traversează corect!”, este titlul campaniei, care își propune, printr-o abordare emoționantă, să le semnaleze acestora pericolul la care se expun și consecințele ce pot urma când nu respectă regulile de circulație și traversează neregulamentar.
În România, în fiecare zi o persoană în vârstă, care traversează neregulamentar este accidentată mortal. În județul Hunedoara în anul 2022 s-au produs 32 de accidente de circulație ce au avut cauză traversarea neregulamentară, soldate cu decesul a 5 persoane, rănirea gravă a 7 persoane și rănirea ușoară a altor 23 de personae.
În anul 2023, în primele patru luni ale anului, în județul Hunedoara s-au produs 8 accidente de circulație ce au avut cauză traversarea neregulamentară, soldate cu rănirea gravă a unei persoane și rănirea ușoară a altor 7 persoane.
Diana Mitrache | Imagini IPJ Hunedoara