25.210 de lei a alocat administrația locală de la Uricani în vederea realizării unor servicii de elaborare a documentației tehnico- economice aferente obiectivului „Construire parc panouri
fotovoltaice Valea de Brazi”.
În urmă cu un an, Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani, susținea că vrea independență energetică, pe fondul scumpirilor exagerate la energia electrică. Edilul susține că în timp ce facturile au crescut astronomic, bugetul a rămas același, iar la finalul anului trecut
s-au făcut două rectificări pentru a putea acoperi valoarea facturilor.
În acest sens, edilul are în vedere realizarea unui parc fotovoltaic, care să asigure necesarul de energie electrică pentru iluminatul public, dar și pentru consumul de energie al clădirilor publice.
”Au crescut foarte mult prețurile la utilități. avem iluminat pe foarte multe străzi, iar, în plus, acesta va fi extins în toate zonele. Vrem să facem un parc fotovoltaic. Imi propun ca în 6-7 ani consumul să fie asigurat din sursele produse. Vrem să fim un oraș verde”, a declarat Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani.
Edilul speră ca această energie produsă în parcul fotovoltaic să crească gradual, în cei 7 ani, astfel încât să acopere întreg consumul public necesar. ”Ne-au șocat prețurile. Astfel, dacă realizăm parcul fotovoltaic ne propunem ca în primul an să reducem cu 10-15% consumul de la ENEL, iar în 7 ani să acoperim tot necesarul din producția proprie”, a mai spus edilul. Reamintim faptul că și la Petroșani factura la energie electric aferentă lunii decembrie a fost una astronomică.
Monika Baciu