C a să se acomodeze cu școala și să afle cine și ce îi așteaptă din toamnă, micuții care s-au înscris pentru clasa pregătitoare vin acum la Ziua porților deschise.
O astfel de acțiune a avut loc la Școala Avram Stanca, structură ce aparține de Colegiul Național Mihai Eminescu din Pertroșani.
Aici, micuții de la grădiniță au venit încolonați și prima lor activitate la școală a fost una sportivă. Așa că s-au întrecut într-o competiție cu mai multe etape, la final, declarându-se extrem de încântați de ce au făcut în prima lor oră la școală.
„Am făcut sport și am dat un coș la baschet”, a spus o fetiță de la grădiniță.
„E frumos și îmi place sportul”, a completat un băiețel.
Așa că cei de la școală le-au rezervat și alte surprize. „Este o acțiune deosebită și ne sunt alături un număr mare de părinți și viitori elevi. Am făcut foarte mulți pași ca să organizăm la cel mai înalt standard această activitate și este o plăcere pentru noi. (…) Ca urmare, acțiunea de azi este o invitație pentru cei care ne vor fi elevi, în următorul an școlar și a debutat la sport. Urmează o surpriză și vor vizita cercul de robotică și lego și vor vizita cabinetul fonic, recent înființat, unde elevii vor avea posibilitatea să învețe limbi străine pe baza tehnologiilor și metodelor moderne și la final au vizitat sălile de clase”, a spus Mariana Rodica David, profesor la învățământul primar la Colegiul Național Mihai Eminescu.
Profesorii cred că astfel, vizitând școala, copiii din cartier sunt mai dornici să vină la ore și să aleagă o unitate de învățământ mai bună și mai apropiată de cartierul în care locuiesc.
Diana Mitrache