E ra băut, nu avea permis de conducere și circula cu viteză mare. Asta spun procurorii, care au finalizat ancheta de la Crăciun a tânărului din Petroșani Claudiu Nițaru, care a ucis, pe trecerea de peitoni un copil și a rănit alți 5. Tribunalul Hunedoara îl va judeca acum pentru omor. El se află în arest.
Tânărul de 19 ani din orașul Aninoasa este trimis în judecată. Ancheta a fost finalizată și acum el este acuzat de omor.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au finalizat urmărirea penală și au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor, că a ucis un copil de 11 ani, dar și tentativă la infracțiunea de omor calificat, că a rănit foarte grav alți 5 copii.
Este cercetat și pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului.
Procurorii au stabilit că Claudiu Nițaru s-a aflat la volan în seara de 21 decembrie 2022, fără a avea permis de conducere și băut, pentru că avea o alcoolemie de 1,55gr alcool pur în sânge.
El nici nu a respectat mai multe reguli de circulație, așa că a surprins și accidentat, pe trecerea de pietoni din zona sensului giratoriu ,,de la Avion”, 6 copii care treceau strada pe trecerea de pietoni. Unul dintre ei a murit.
Claudiu Nițaru este în arest prerventiv.
Diana Mitrache