V iolența de care au dat dovadă cei doi tineri îngrozește orice om normal. Criminalii și-au lovit victima neîncetat, chiar și după ce aceasta nu mai dădea semne de viață. Anchetatorii au adunat probele
pentru dovedirea vinovăției celor doi petrileni, iar faptele descrise arată setea de sânge a celor doi criminali.
Îngrozitoarea faptă la avut loc în vara anului trecut, după ce trupul unui bărbat de 44 de ani, din Petrila, avea să fie descoperit plin de răni în locuința sa. Decesul omului survenise cu câteva zile înainte iar anchetatorii au realizat că este vorba de o crimă. În urma cercetărilor s-a ajuns și la criminali, doi tineri din Petrila. Pașcalău Cosmin și Muntean Samuel furaseră un scuter din scara unui bloc și s-au dus la victimă acasă. Cei doi erau băuți și aveau în plan să-l bată pe om pentru a avea bani de băutură. Știau că stă la parter și au văzut un geam rabatat, așa că au intrat peste el în casă și l-au găsit în pat. ”Din bucătărie, persoanele acuzate au intrat în cameră, unde l-au găsit (n.r. victimă) întins pe pat. Acesta i-a văzut pe cei doi inculpaţi, iar după ce s-a ridicat în pat sprijinit pe palme şi genunchi, a mai apucat să spună „Bă!” după care a fost lovit cu pumnul în zona feţei. (…)A încercat să îşi protejeze zona feţei întorcându-se înspre pat, însă cei doi inculpaţi l-au tras pe podea unde au continuat să îl lovească cu pumnii şi picioarele la nivelul întregului corp. Ulterior, cei doi agresori au lovit victima în zona capului cu o oglindă cu lungimea de 50 cm, oglinda spărgându-se, moment în care inculpatul s-a tăiat la mâini. Inculpatul a luat un scaun cu care a lovit victima în zona spatelui, iar după ce scaunul s-a rupt, fiecare dintre cei doi inculpaţi au luat câte o bucată de lemn din obiectul rupt şi au continuat să lovească victima, în mod repetat, în zona toracelui, după care cu picioarele, în zona capului, până când nu a mai mişcat. Întrucât nu au găsit nimic de valoare, inculpaţii au părăsit locuinţa, abandonând victima în stare de inconştienţă. Din declaraţiile ambilor inculpaţi rezultă că atunci când au plecat, victima încă mai respira cu greutate”, se arată în rechizitoriul procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Pașcalău și Muntean au fost acuzați de omor calificat, ambii fiind condamnați la câte 18 ani de închisoare. (https://www.rejust.ro/juris/4e6d43g89) Criminalii sunt încarcerați în Penitenciarul Aiud și pot face apel la sentința dictată de Tribunalul Hunedoara.