Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva (MCDR), cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, prin intermediul Muzeului de Etnografie și Artă Populară din Orăștie, în colaborare cu Asociaţia Artiştilor Fotografi Hunedoreni (AAFH), vă invită vineri, 10 februarie 2023, începând cu ora 17.30, la vernisajul expoziției tipoFOTOgrafii.

Evenimentul, care va avea loc în spațiul expozițional al clădirii fostei Sinagogi din municipiul Orăștie (Strada Cetății, nr. 1), se va desfășura sub
patronajul cu numărul 03/2023 al Asociației Artiștilor Fotografi din România (AAFR). Expoziția va prezenta publicului 25 de lucrări, aparținând unui număr de 18 artiști fotografi, printuri de mari dimensiuni (100×70 cm) care reprezintă efortul profesionist pe care aceștia îl depun pentru a susține fotografia hunedoreană la cel mai înalt nivel artistic.
„tipoFOTOgrafii sunt poveștile
postpandemice a creatorilor hunedoreni de imagine, reflectări ce stau sub semnul căutării și experimentului fotografic. Asemenea celui mai important
monument al limbii române, care a văzut lumina tiparului în anul 1582, Palia de la Orăștie, reproducerea imaginilor pe
hârtie, ca finalitate a unui proiect fotografic, ține de gândirea convențională care spune că arta fotografică este un mediu grafic. Poveștile fac parte din viața noastră și, sub diverse moduri, sunt modalitatea noastră de a privi trecerea timpului ca martori. Diversele povești cu peisaje spectaculoase sau poezii cu și despre oameni, obiecte și locuri sunt exprimate într-o diversitate stilistică a genurilor abordate și o varietate conceptuală de construcție combinatorie a imaginilor ce au la bază sarcina dificilă de a transmite un conținut cu încărcătură emoțională. Această atmosferă a spațiului expozițional, se
împlinește în profunzime doar prin ingredientul rafinat al imaginii imprimate ca problemă comună de colaborare între fotograf și public spectator”, declară Grigore Roibu, președintele AAFH.
Expun: Grigore Roibu, Adrian Stoica, Alexandru Popa, Andrei Rosetti, Marius Isfan, Francisc Németh, Iulian Solda, Adrian Sopincean, Cătălin Mătăsaru, Daniel I. Iancu, Edwina Kasler, Horea Preja, Nicolae Oprea, Radu Muntean, Cristian Rus, Vasile Sârb, Simion Octavian, Alexandru Corici.